Simpara
  • acasa
  • Adoptă o Casă
  • activităţi
  • monumente în pericol
  • susţineţi a|r|a
  • despre a|r|a
  • contact
Facebook
Asociaţia ARA Editura ARA Simpozionul ARA

Prezentarea şantierului de restaurare

COMUNICAT DE PRESĂ

Roşia Montană.

Prezentarea şantierului de restaurare - „Casa parohială unitariană"

Vineri, 15 octombrie, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie" (ARA) a organizat la Roşia Montană o prezentare publică despre beneficiile pe care le poate aduce unei comunităţi respectul pentru spiritul locului, parte fundamentală a mediului istoric. Prezentarea lucrărilor de restaurare a casei parohiale unitariene, iniţiată de membrii asociaţiei în anul 2009 a oferit prilejul de a explica cum poate fi păstrată şi transmisă generaţiilor viitoare autenticitatea preţiosului fond construit al Roşiei Montane. S-a insistat asupra rolului fundamental al aplicării acelor metode de restaurare care respectă practicile şi materialele tradiţionale locale.
Arhitectura locului face parte din patrimoniul arhitectural de neînlocuit al peisajului cultural exprimat de Roşia Montană. Semnificaţia acestui fond construit pentru mediul istoric al României este unică. Biserici, edificii publice, clădiri industriale, locuinţe şi anexe gospodăreşti poartă semnele particulare ale arhitecturii culte transilvănene filtrate în creuzetul spectaculosului fond vernacular al arhitecturii montane a Apusenilor. Acest patrimoniu a fost şi este dramatic amputat: peste 150 de case au dispărut în urma demolărilor recente, iar substanţa istorică a unor monumente este ameninţată de false concepţii de restaurare care „distrug prefăcându-se a construi". Asociaţia ARA încearcă să atragă atenţia celor responsabili asupra riscului de aneantizare a fondului construit istoric încă viabil al Roşiei Montane, care este o parte de neînlocuit a zestrei culturale a ţării şi în acelaşi timp o resursă cu adevărat consistentă şi sănătoasă pentru dezvoltarea comunităţii pe termen nelimitat, pentru o dezvoltare durabilă. Acest patrimoniu trebuie revitalizat, refuncţionalizat, reintergrat unei comunităţi care nu trebuie să dispară. Într-un cuvânt, SALVAT.

În acest spirit, Asociaţia ARA a iniţiat în anul 2007 un program de salvare prin documentare, studiere, conservare şi restaurare a construcţiilor istorice de la Roşia Montană. Au fost organizate şcoli de vară, au fost documentate douăzeci de monumente istorice, a fost publicat un prim volum de relevee de arhitectură şi au fost desfăşurate lucrări de salvare în regim de urgenţă la două case parohiale. Execuţia lucrărilor de restaurare a casei parohiale care a făcut obiectul prezentării din 15 octombrie a început în 2009. Până în momentul de faţă au fost finalizate intervenţiile de consolidare şi restaurare structurală, precum şi lucrările de restaurare a suprafeţelor arhitecturale exterioare. Exemplul casei parohiale unitariene a oferit un prilej de a ilustra caracteristicile arhitecturale ale construcţiilor istorice de la Roşia Montană, dar şi pentru ilustrarea degradărilor specifice şi a modului de acţiune necesară pentru remedierea lor. În acelaşi timp, proiectul de restaurare urmăreşte repunerea în uz a edificiului, exprimarea valorilor sale istorice şi estetice şi transmiterea acestuia în deplină autenticitate către generaţiile viitoare.
Au fost ilustrate etapele necesar a fi parcurse în restaurare, de la documentare şi cercetare a clădirii, la proiect şi la punerea în aplicare. S-a insistat asupra naturii iterative a procesului de restaurare, care presupune continuarea investigaţiilor directe asupra construcţiei pe parcursul execuţiei, când pot apărea urme şi informaţii noi şi relevante pentru stabilirea etapelor de transformare a clădirii de-a lungul timpului. Acest gen de informaţii impun revenirea asupra deciziilor luate în faza de proiectare şi adaptarea lor la noul context. Asemenea particularităţi ale proiectului de restaurare au fost ilustrate la casa parohială unitariană prin descoperirea în timpul lucrărilor de consolidare a zidăriei de la nivelul parterului a amprentelor unor arce transversale, care divizau odinioară prăvălia de la stradă în trei travee.
S-a pus în lumină potenţialul economic şi social al patrimoniului construit şi al acţiunilor de protejare şi punere în valoare a construcţiilor istorice, mai ales atunci când aceste acţiuni sunt organizate cu resurse şi mână de lucru locală. În virtutea acestui principiu, proiectul ARA - proiectat şi pus în operă de membri ai asociaţiei (arh. Virgil Apostol, arh. Ştefan Bâlici, Mihai Bâlici) - a antrenat şi meşteri locali sau din împrejurimi, care încă mai practică meşteşuguri tradiţionale (tâmplărie, fierărie, tinichigerie etc.).

Prezentarea publică din 15 octombrie a.c. a restaurării casei parohiale unitariene de la Roşia Montană, împreună cu conferinţa de la Câmpina din 10 octombrie, face parte din seria acţiunilor iniţiate de asociaţia ARA în această toamnă, orientate pentru salvarea patrimoniului arhitectural, pentru ilustrarea importanţei acestuia ca resursă de preţ pentru o reală dezvoltare durabilă a localităţii şi a zonei, pentru informarea societăţii civile asupra potenţialului de activare economică şi socială al patrimoniului cultural de la Roşia Montană.

dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu
Preşedinte ARA

Proiectul de restaurare a Casei parohiale unitariene. Primele acţiuni şi intervenţii, prima campanie (2007 - 2009).

Casa parohială la sfârşitul campaniei 2010
Casa parohială la sfârşitul campaniei 2010
Casa parohială înainte de începerea lucrărilor de restaurare. 2007
Casa parohială înainte de începerea lucrărilor de restaurare. 2007
Colţul nord-vestic al faţadei principale, grav deteriorat din cauza infiltraţiilor de apă. 2007

Şarpanta, cu proptele provizorii în zonele critice şi expusă în zona coamei. 2007
Şarpanta, cu proptele provizorii în zonele critice şi expusă în zona coamei. 2007
Începutul procesului de salvare a casei parohiale - releveul şi cercetarea de arhitectură. 2007, august.
Începutul procesului de salvare a casei parohiale - releveul şi cercetarea de arhitectură. 2007, august.
Intervenţii de urgenţă pentru asigurarea stabilităţii şi integrităţii structurii: sprijiniri la şarpantă, eşafodaj pentru sprijinirea colţului nord-vestic. 2007, octombrie.
Intervenţii de urgenţă pentru asigurarea stabilităţii şi integrităţii structurii: sprijiniri la şarpantă, eşafodaj pentru sprijinirea colţului nord-vestic. 2007, octombrie.
Proiectul de restaurare, realizat în 2007-2008 şi autorizat în 2009.
Proiectul de restaurare, realizat în 2007-2008 şi autorizat în 2009.
Lucrări de restaurare structurală la colţul nord-vestic. Desfacerea zidăriei dislocate şi rezidirea cu acelaşi material, legat cu mortar de var-nisip. 2009.
Lucrări de restaurare structurală la colţul nord-vestic. Desfacerea zidăriei dislocate şi rezidirea cu acelaşi material, legat cu mortar de var-nisip. 2009.
Intervenţii la structura de susţinere a prispei (târnaţului). 2009.
Intervenţii la structura de susţinere a prispei (târnaţului). 2009.
Montarea învelitorii din solzi de fibrociment, material cu o interesantă tradiţie în zonă în primele decenii ale secolului XX (în varianta azbociment).
Montarea învelitorii din solzi de fibrociment, material cu o interesantă tradiţie în zonă în primele decenii ale secolului XX (în varianta azbociment).
Montarea învelitorii din solzi de fibrociment. 2009
Montarea învelitorii din solzi de fibrociment. 2009
Casa parohială la încheierea primei campanii de restaurare. Octombrie 2009.
Casa parohială la încheierea primei campanii de restaurare. Octombrie 2009.

Şantierul de restaurare a Casei parohiale unitariene. Campania 2010.

Prăvălia - înainte de începerea lucrărilor. Iunie 2010.
Prăvălia - înainte de începerea lucrărilor. Iunie 2010.
Deteriorări la planşeul de peste parter. Grinzi înădite şi legături improvizate, cu platbande metalice.
Deteriorări la planşeul de peste parter. Grinzi înădite şi legături improvizate, cu platbande metalice.
Golul dintre prăvălie şi pivniţă, obturat cu o zidărie executată neglijent, cu materiale recuperate.
Golul dintre prăvălie şi pivniţă, obturat cu o zidărie executată neglijent, cu materiale recuperate.
Zidul dintre prăvălie şi sasul de acces în pivniţă, prăbuşit în mare parte.
Zidul dintre prăvălie şi sasul de acces în pivniţă, prăbuşit în mare parte.
Zidul dintre prăvălie şi sasul de acces în pivniţă - eşafodaj de susţinere.
Zidul dintre prăvălie şi sasul de acces în pivniţă - eşafodaj de susţinere.
Planşeul de peste parter - înlocuirea a trei grinzi, înădite şi afectate de un incendiu.
Planşeul de peste parter - înlocuirea a trei grinzi, înădite şi afectate de un incendiu.
Grindă metalică introdusă pentru a distribui încărcarea planşeului în zona grinzilor înlocuite, deasupra golului desfăcut şi a arcului  de cărămidă reconstituit.
Grindă metalică introdusă pentru a distribui încărcarea planşeului în zona grinzilor înlocuite, deasupra golului desfăcut şi a arcului de cărămidă reconstituit.
Pivniţa - conslidarea zidăriei prin curăţarea rosturilor în adâncime, rerostuire şi apoi tencuire cu mortar de var-nisip.
Pivniţa - conslidarea zidăriei prin curăţarea rosturilor în adâncime, rerostuire şi apoi tencuire cu mortar de var-nisip.
Pivniţa - turnarea stratului suport, din beton de var, al pardoselii.
Pivniţa - turnarea stratului suport, din beton de var, al pardoselii.
Pivniţa - pavajul din cărămidă manuală.
Pivniţa - pavajul din cărămidă manuală.
Lucrări de restaurare de parament - retencuirea cu mortar de var-nisip a zonelor reparate anterior cu mortar de ciment - acum înlăturat.
Lucrări de restaurare de parament - retencuirea cu mortar de var-nisip a zonelor reparate anterior cu mortar de ciment - acum înlăturat.
Lucrări de restaurare de parament - chituirea fisurilor, integrarea zonelor cu tencuială deteriorată de scurgerile de apă de la acoperiş; integrarea lacunelor la ancadramentele ferestrelor şi reconstituirea profilaturii solbancurilor.

Lucrări de restaurare de parament. În curte, lucrări de drenaj.
Lucrări de restaurare de parament. În curte, lucrări de drenaj.
Zidul de terasare şi delimitare spre stradă, din zidărie seacă de piatră, reconstruit. Tâmplăria (ferestre) recondiţionată şi revopsită.
Zidul de terasare şi delimitare spre stradă, din zidărie seacă de piatră, reconstruit. Tâmplăria (ferestre) recondiţionată şi revopsită.
Casa parohială la sfârşitul campaniei. Octombrie 2010.
Casa parohială la sfârşitul campaniei. Octombrie 2010.

Participanţii la proiectul de restaurare

Din partea ARA, conducătorul lucrărilor, Mihai Bâlici.
Din partea ARA, conducătorul lucrărilor, Mihai Bâlici.
Lucrătorii din Roşia Montană, disponibilizaţi din industria minieră, cu experienţă şi cunoştinţe în domeniul construcţiilor, instruiţi pe şantier în privinţa regulilor şi practicii restaurării.
Lucrătorii din Roşia Montană, disponibilizaţi din industria minieră, cu experienţă şi cunoştinţe în domeniul construcţiilor, instruiţi pe şantier în privinţa regulilor şi practicii restaurării.
Din partea ARA, proiectanţii şi coordonatorii lucrării, prezenţi pe şantier.
Din partea ARA, proiectanţii şi coordonatorii lucrării, prezenţi pe şantier.
Studenţi participanţi la şcolile de vară ARA, implicaţi în lucrările de restaurare.
Studenţi participanţi la şcolile de vară ARA, implicaţi în lucrările de restaurare.
Studenţi participanţi la şcolile de vară ARA - prelegerile şi demonstraţiile practice îşi găsesc reflectarea în lucrările de restaurare în curs pe şantier.
Studenţi participanţi la şcolile de vară ARA - prelegerile şi demonstraţiile practice îşi găsesc reflectarea în lucrările de restaurare în curs pe şantier.

Prezentarea şantierului de restaurare a Casei parohiale unitariene. 15 octombrie 2010.

Discuţii la încheiere. 15 octombrie 2010.
Discuţii la încheiere. 15 octombrie 2010.
În jurul mesei, la încheierea prezentării. 15 octombrie 2010.
În jurul mesei, la încheierea prezentării. 15 octombrie 2010.
Discutând, la încheierea prezentării. Preşedinta asociaţiei ARA, Monica Mărgineanu Cârstoiu şi părintele paroh, Árpád Pálfi. 15 octombrie 2010.
Discutând, la încheierea prezentării. Preşedinta asociaţiei ARA, Monica Mărgineanu Cârstoiu şi părintele paroh, Árpád Pálfi. 15 octombrie 2010.
După prezentare, în Casa parohială unitariană. 15 octombrie 2010.
După prezentare, în Casa parohială unitariană. 15 octombrie 2010.

Copyright © Asociaţia Arhitectură. Restaurare. Arheologie. Toate drepturile rezervate. Sitemap Site realizat de NaturalPixel