Palatul Telefoanelor

Radu Ştefan VERGATTI

Imediat după terminarea primului război mondial, lumea a fost obligată să treacă la reconstruirea clădirilor distruse în timpul luptelor. Atunci au intervenit inovaţiile în arhitectură care au impus construcţii de tipul block-house-urilor. A devenit stilul universal al secolului al XX-lea. Arhitecţii practici, au aplicat principiile părintelui arhitecturii Vitruvius. Au ales cu grijă terenul fiecărei noi construcţii, care trebuia să fie bun pentru aerul respirat, iar fiecare clădire trebuia să fie solidă, utilă şi frumoasă. În Bucureşti o clădire care a încercat să îndeplinească toate aceste condiţii a fost palatul Telefoanelor. El s-a aflat şi se află în inima oraşului pe Calea Victoriei. Avea în vecinătatea Teatrului Naţional şi a fost ridicat pe locul unde fuseseră terasa Otetelişanu şi restaurantul Frascatti. După o licitaţie din anul 1930 câştigată de ITTC pentru concesiunea majorităţii serviciilor de telefonie modernă din România şi înfiinţarea unei societăţi SART (Societatea Anonimă Română de Telefoane), arhitectul român Edmond van Saanen-Algi împreună cu americanii arhitectul Louis Weeks şi cu inginerul Walter Froy au proiectat şi construit Palatul Telefoanelor. După ce americanii s-au arătat de acord cu alegerea locului, în inima Bucureştilor, într-un loc care putea să domine oraşul, au început construcţia. Au construit o bază extrem de solidă pentru clădire şi au decis să folosească drept schelet de susţinere oţel fabricate la Reşiţa, după o compoziţie specială. În felul acesta se înlocuiau stâlpii de beton armat care ar fi fost mai grei şi ar fi cerut mult mai mult timp pentru lucru. Plăcile de tablă au fost fabricate tot în România, la uzinele Titan, iar instalaţiile s-au realizat de societatea bucureşteană Frères Sulzers S.A. Elevatoarele din interiorul clădirii au fost aduse direct din S.U.A. Foarte repede, în anul 1933, clădirea în înălţime de 52,35 m a fost terminată. Mult timp a fost cea mai înaltă clădire din România. La inaugurarea ei, în anul 1933, a participat direct regele Carol al II-lea. A fost o mare realizare din punct de vedere arhitectonic deoarece aducea pe teritoriul României, în Bucureşti primul zgârie-nori (al doilea realizat de ITTC în Europa după cel construit în Madrid, Spania).