Roşia Montană, reflexie a statului de drept România

 

Andreea Chifan

 

STATUL

 

Nimeni nu a văzut vreodată Statul. Însă cine ar putea nega faptul că el este o realitate? Locul pe care îl ocupă în viaţa noastră cotidiană este atât de important, încât dacă am încerca să concepem existenţa fără el, ar însemna compromiterea posibilităţilor noastre de a trăi. Lui îi împrumutăm pasiunile umane: el este generos sau zgârcit, ingenios sau stupid, crud sau blajin, discret sau copleşitor.

Până în secolul al XVI-lea, termenul latinesc status desemna exclusiv persoanele de aceeaşi condiţie socială. Dar începând cu secolul al XVI-lea, din status ia naştere cuvântul stat, cu sensul său politic actual. Din secolul al XVI-lea până astăzi, termenul stat a făcut o carieră atât de impresionantă, încât a devenit criteriul care, în opinia unor autori, departajează concepţiile politice contemporane, clasificabile în funcţie de prioritatea dată statului administrator, statului partid, satului naţiune ori statului savant.

În accepţiunea sa curentă, statul reprezintă forma normală de organizare a societăţii politice, el este puterea politică instituţionalizată.

          Statul nu e un scop în sine, el este un instrument pentru organizarea şi conducerea societăţii în serviciul acesteia, în conformitate cu orientarea majoritară la un moment dat. Rolul statului diferă de la epocă la epocă şi de la societate la societate în funcţie de valorile specifice. Democraţia liberală presupune că statul serveşte individul, libertăţile şi drepturile lui şi comunitatea în ansamblul ei.

 

DREPTUL

 

          Dreptul unui stat ni se înfăţişează nu ca o sumă aritmetică dată de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora, organizate, structurate într-un sistem pe baza anumitor principii, urmărind o anumită finalitate.

Statul  este cel care edictează o parte a normelor juridice, statul le “dotează”, aşadar, cu forţa sa de constrângere. Aceasta rezultă din faptul că, puterea de stat este unică în societate, deţinând monopolul constrângerii legitime. Specificul normelor de drept în raport cu alte tipuri de norme existente într-o societate este conferit de originea sau recunoaşterea statală.

Pe de altă parte, dreptul îi este necesar statului în acţiunea sa de conducere şi organizare a societăţii. Prin norme juridice se stabilesc organele statului şi competenţele lor, relaţiile dintre ele şi cu cetăţenii, drepturile şi libertăţile acestora. Dreptul este cel care-i conferă puterii de stat legitimitate şi capacitatea de a conduce sistemul social, de a asigura ceea ce în ultimă instanţă a fost şi este scopul creării statului, pacea socială.

 

 

STATUL ŞI DREPTUL – STATUL DE DREPT

 

Parafrazându-l pe profesorul Neagu Djuvara, putem spune că realitatea cea mai pasionantă de studiat în ştiinţa juridică este statul.

Sintagmă reflectă interdependenţa dintre cele două fenomene sociale, fiecare având tendinţe opuse: statul (puterea), de dominaţie şi supunere, dreptul, de ordonare şi frânare. Un renumit jurist francez, Leon Duguit, spunea că “dreptul fără forţă e neputincios dar forţa fără drept este o barbarie”.

Fundamentul statului de drept s-a conturat într-un îndelungat proces istoric de interferenţă a diferitelor teorii privind raporturile între stat şi drept, între stat – societate – individ.

Un aspect al problemei relaţiilor dintre cetăţean şi stat este cel al libertăţii, al limitării acţiunii statului la graniţa de la care începe libertatea individului, condiţie necesară a exercitării de către acesta din urmă a drepturilor sale.

Statul de drept – noţiune de răscruce[1] – s-a format şi răspândit în jurul a trei mari modele:1. Rule of Law – modelul istoric englez. 2. Rechtsstaat - modelul german. 3. L’ État de droit – modelul francez.

Fie ca abordează viziuni formaliste sau materialiste ale teoriei statului de drept, este prudent să nu supraestimăm nici una din cele trei variante de mai sus ale acestuia. Statul de drept s-a impus ca o valoare în sine. El a devenit o referinţă obligatorie, atât pentru statele care sunt obligate să se situeze sub imperiul său, cât şi pentru actorii politici, care sunt ţinuţi să se sacrifice cultului său.

Statul de drept s-a impus ca o valoare în sine. El a devenit o referinţă obligatorie, atât pentru statele care sunt obligate să se situeze sub imperiul său, cât şi pentru actorii politici, care sunt ţinuţi să se sacrifice cultului său.

Statul de drept apare în statele contemporane ca o constrângere axiologică, care comandă orice legitimitate politică.

Trăsăturile unui stat de drept, prin urmare si ale Români, ar trebui să cuprindă:

  • generalitatea legii;
  • reglementarea prin lege a principalelor raporturi sociale;
  • modalităţi de asigurare a conformităţii legilor ordinare cu Constituţia;
  • controlul constituţionalităţii proiectelor de legi şi legilor anterior promulgării şi posterior intrării lor în vigoare;
  • controlul legalităţii administraţiei publice;
  • pluralismul politic în care să funcţioneze participarea opoziţiei la puterea de stat prin criticarea ei;
  • necesitatea suveranităţii naţionale ca bază a suveranităţii de stat;
  • necesitatea distribuţiei puterilor etatice;
  • necesitatea guvernării majorităţii cu respectarea strictă a voinţei generale.

 

 

 

 

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI[2]

 

Titlul al doilea, Capitolul al doilea,: Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale; Drepturile şi libertăţile fundamentale.

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală

ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare

ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie

ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată

ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului

ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei

ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei

ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare

ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie

ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură

ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură

ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii

ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos

ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot

ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales

ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor

ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere

ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii

ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate

ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă

ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată

ARTICOLUL 45 - Libertatea economică

ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire

ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai

ARTICOLUL 48 - Familia

ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor

ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap

ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare

ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

 

Prin ratificarea principalelor convenţii ale Naţiunilor Unite din domeniul drepturilor omului, Convenţia privind protecţia minorităţilor naţionale, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului etc. alături de prevederile constituţionale, România garantează toate celelalte libertăţi şi drepturi ale omului - politice, economice, civile, sociale şi culturale.

 

 

 

CAZUL ROŞIA MONTANĂ

 

          Să ne concentrăm asupra unei comunităţi din vestul României rurale, situată în judeţul Alba, comuna Roşia Montană. Comuna numără 16 sate, dintre care, enumerăm patru, cele mai mari: Roşia Montană, Cărpiniş, Vârtop şi Corna. Populaţia comunei numără aproximativ 3716 de locuitori[3], cel puţin la nivelul anului 2006 şi cel puţin, în documentele oficiale. După cum vom arăta pe parcursul lucrării o mare parte a populaţiei locale a părăsit comunitatea.

          Localitate minieră, Roşia Montană, este situată la 800 m altitudine pe versantul nord-vestic al Carpaţilor Meridionali, în  sudul Munţilor Apuseni (la poalele  Munţilor Metaliferi). În Munţii Metaliferi, o suprafaţa de 2500 km˛ defineşte un aşa-numit patrulater al aurului, ce delimitează zona cea mai bogata în argint, aur, aramă, plumb şi zinc din România. Roşia Montană este un mic bazin geologic al Patrulaterului aurifer caracterizat prin bogăţia sa în minereu de aur şi argint. Localnicilor le place să spună că în Roşia Montană aurul se găsea şi în praful drumurilor, sau că roşienii calcă pe aur în fiecare zi.

Printre cele mai vechi localităţi atestate documentar în România, Roşia Montană are o istorie strâns legata de exploatarea zăcămintelor aurifere, primele atestări ale acestei activităţi fiind atribuite unor culturi precreştine, în jurul anilor 2800 - 2500 î.Chr. Din perioada romană datează şi prima atestare a localităţii, care apare sub numele de Alburnus Maior pe tăbliţa cerată din 6 februarie 131 d.Chr., descoperită împreună cu alte 25 de tabliţe cerate şi obiecte de inventar minier în galeria Sfântul Ladislau din mina Sfântul Simion din Ohaba. În perioada Evului Mediu, conform unor atestări de secol XIII, mineritul tradiţional reprezenta în continuare una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor, pentru ca în era modernă şi contemporană să cunoască o amplă exploatare industrializată[4].

 

MOMENTUL T0

La momentul de faţă, activitatea subvenţionată de exploatare şi prelucrare a minereului auro-argentifer din Roşia Montană, realizată de către filiala Roşiamin a Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva SA este sistată încă din octombrie 2006[5]. În acest context al închiderii, în baza „Strategiei industriei miniere pentru perioada 2004-2010”[6], a unui număr de 41 de mine şi cariere ale Minvest, în Roşia Montană au fost disponibilizaţi din sistemul minier, între 2000-2006, un număr de aproximativ 800 de persoane.

 

ZORII PROIECTULUI

În iunie 1997, Călin Popescu Tăriceanu, la acea dată ministrul industriei şi comerţului, comunica Agenţiei pentru Resurse Minerale acordul său pentru asocierea între Gabriel Resources Ltd.[7], companie canadiană, fără experienţă în domeniul minier, înregistrată în Barbados şi Regia Autonomă a Cuprului (RAC) Deva, asociere care va purta numele de S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC)[8].

Gabriel Resources deţine 80% din acţiuni, Minvest Deva S.A.,19.31 %, iar restul de aproximativ 0.69 % aparţine unui grup de acţionari români minoritari.

RAC Deva, cu numele schimbat în Minvest Deva, primeşte din partea Agenţiei Naţională pentru Resurse Minerale[9] (ANRM) licenţa de concesionare si exploatare a minereurilor din perimetrul Roşiei Montane, având calitatea de titular, iar RMGC afiliat[10]. Licenţa este ulterior transferată[11] de la Minvest Deva către RMGC, in octombrie 2000[12].

          Merită menţionat că, astăzi, trei foşti directori ai Regiei Autonome a Cuprului Deva sunt urmăriţi penal în ceea ce presa a început să numească „afacerea Rosia Montana”. În iunie anul curent, România Liberă, ediţia Transilvania – Banat titra: „DNA a început urmărirea penală împotriva a trei foşti directori ai Regiei Autonome a Cuprului Deva pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Dobre Mircea, Stanca Nicolae şi Lazăr Ion sunt acuzaţi că prin semnarea unor contracte şi acte adiţionale au dus la pierderea de către statul român a unei "felii" importante din afacerea Roşia Montană[13].”

 

 

CUTIA NEAGRĂ

Atât licenţa de exploatare a minereului acordată Minvest Deva şi ulterior transferată RMGC, cât şi contractul prin care aceasta a fost transferată, împreună cu toată documentaţia tehnică aferentă, drepturile şi obligaţiile părţilor, dintre care, una reprezintă statul român „fac parte din categoria informaţiilor clasificate, exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, în baza prevederilor Legii nr. 182/2002[14] privind protecţia informaţiilor clasificate, al Hotărârii Guvernului nr. 585/2002[15] pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi al Hotărârii Guvernului nr. 781/2002[16] privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, precum şi al Ordinului preşedintelui ANRM nr. 202/2003 privind aprobarea listei cu informaţiile ce constituie secrete de serviciu în cadrul ANRM”[17]   

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002 art. 31 şi 32 orice persoană juridică din România poate să clasifice orice informaţie aferentă activităţii sale, ca şi secret de serviciu. În contextul înscrierii României în rândul ţărilor democratice, care respectă primordialitatea interesului public, în anul 2001 este adoptată Legea nr. 544/2001[18] privind liberul acces la informaţiile de interes public. După mai multe modificări de substanţă, legea statuează la momentul de faţă, în art. 1 principiul liberului acces la informaţiile de interes public, aşa cum sunt acestea definite în cuprinsul actului normativ, ca principiu fundamental ce stă la baza relaţiilor dintre persoane şi autorităţi publice, în concordanţă cu Constituţia României şi cu tratatele internaţionale ratificate de către Parlamentul României. Sunt informaţii publice toate informaţiile care privesc activitatea sau care sunt rezultatul activităţii unei autorităţi publice sau instituţii publice (entitate ce foloseşte sau administrează fonduri publice), conform art. 1 lit. b din lege.

Agenţia Naţională a Resurselor Minerale este o instituţie publică[19], Roşia Montană Gold Corporation fiind o companie la care statul român este acţionar, chiar şi minoritar, ar trebui, cel puţin în condiţiile speciale ale zonei geografice în care această companie îşi propune să-şi desfăşoare activitatea, să fie subiect al legii informaţiilor publice.

Condiţiile speciale la care făceam referire au la bază prevederile HG nr. 813/1999[20], conform căreia zona Munţilor Apuseni este declarată zonă minieră defavorizată. Conform normelor OUG nr. 24/1998[21] privind regimul zonelor defavorizate, investitorii din aceste zone primesc o serie de facilităţi în ceea ce priveşte importul anumitor utilaje industriale, sau diverse facilităţi fiscale. Mai mult, până la momentul octombrie 2006, Minvest Deva s-a bucurat de subvenţionarea activităţii de exploatare şi prelucrare a minereului auro-argentifer din zona Roşia Montană, sau a beneficiat, ca şi companie de stat, de mai multe ori, de înlesniri la plata datoriilor către bugetul de stat sau de alte asemenea facilităţi fiscale sau financiare.[22]  

Concluzionând, este sau nu respectat, în România, dreptul constituţional de liber acces la informaţie publică?

Sigur, s-ar găsi, în acest context, voci care să considere că aplicarea acestor mult citate dispoziţii legale ar veni să încalce principiul confidenţialităţii informaţiilor economice, comerciale sau financiare, a cărui justificare se găseşte în ideea protejării dreptului de proprietate intelectuală sau al principiului concurenţei legale, prevăzute, de asemenea, în cuprinsul legii nr. 544/2001 privind informaţiile publice. Nimic mai adevărat, sub rezerva faptului ca aceste informaţii să protejeze activităţi economice desfăşurate în deplină concordanţă cu prevederile legale, în vigoare, din România, şi ca, în cazuri excepţionale, aceste informaţii să fie disponibile pentru o instanţă de judecată. Din păcate, până la ora actuală licenţele şi permisele miniere aferente zonei Roşia Montană sunt încă secrete. Din păcate, până la ora actuală licenţele şi permisele miniere aferente zonei Roşia Montană sunt încă secrete. Astfel, în urma mai multor litigii sau cereri întemeiate pe accesul la informaţii, iniţiate împotriva Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, a Consiliilor Judeţene, a unor Agenţii de Protecţie a Mediului etc, Centrul de Resurse Juridice[23] a constatat ca instanţele aplică cu prioritate regula clasificării informaţiilor conţinută de legislaţia amintită, încălcând astfel: tratate de drepturile omului la care România este parte şi care garantează accesul la informaţii (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia de la Aarhus) Constituţia României, care arată că aceste tratate de drepturile omului se aplică cu prioritate atunci când legislaţia internă este contrară (art. 11 şi 20) şi care garantează accesul la informaţii (art.31), precum şi Legea 86/2000[24] privind ratificarea Convenţiei de la Aarhus[25] (care are ca obiect accesul la informaţii de mediu, participarea publicului la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie)[26].

 

În altă ordine de idei, merită menţionată iniţiativa parlamentarilor români de a propune amendarea legii nr. 544/2001, în sensul de a obliga instituţiile publice din România de a pune la dispoziţia publicului toate contractele de privatizare ale companiilor de stat. La momentul de faţă a fost adoptată legea nr. 188/2007[27] pentru completarea art. 5 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public care obligă autorităţile şi instituţiile publice să pună la dispoziţia persoanelor interesate contractele de privatizare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu anumite excepţii, referitoare la respectarea unor principii enumerate mai sus.

 

O LICENŢĂ – DOUĂ LICENŢE

Titularul RMGC susţine faptul că înţelegerea de la baza transferului este aceea ca, în baza acestei licenţe de exploatare, Minvest să îşi continue activitatea de exploatare de la Roşia Montana, iar RMGC să desfăşoare activităţi de explorare şi de dezvoltare a proiectului nou. Cu toate acestea, în baza unei licenţe de exploatare nu se pot desfăşura activităţi de explorare. Atât vechea Lege a Minelor 61/1998[28], cât şi noua Lege a Minelor 85/2003[29] prevăd explorarea şi exploatarea ca activităţi miniere distincte, pentru care se obţin licenţe de concesiune distincte (în baza unor documentaţii distincte). A stat, oare, la baza transferului de licenţă o cauză ilicită? Şi anume, eludarea de către RMGC a prevederilor legale privind obţinerea dreptului de a desfăşura activităţi de explorare la Roşia Montană (adică obţinerea, prin licitaţie publică, a unei licenţe de explorare).[30]

 

CÂT NE COSTĂ 300t DE AUR?

În studiul de fezabilitate al propusei mine, întocmit în anul 2001, RMGC întrevede o exploatare de suprafaţă, în patru cariere deschise, (Cetate, Carnic, Jig-Văidoaia şi Orlea), având o capacitate de producţie anuală de procesare de 20 de milioane de tone de minereu. RMGC consideră, în urma investigaţiilor efectuate că în zonă există suficiente rezerve de minereu de aur (1,56 g aur la tona de minereu) şi de argint (7,8 g argint la tona de minereu) pentru a justifica această exploatare de suprafaţă. Concluzia studiului este că singura modalitate rentabilă de procesare a minereului aurifer este aceea prin cianurare, într-o cantitate anuală, aproximativă, de peste 200.000 tone. Suprafaţa estimatului proiect urmează să fie de 1.600 ha teren, din care 722 ha acoperite de carierele de extracţie, iar pe 700 ha se va întinde lacul de decantare, depozit al sterilelor încărcate de cianuri şi alte substanţe chimice – metale grele – rezultate în urma procesării minereului.

Beneficiul estimat: 300 tone de aur şi 1.600 tone de argint. Primul lingou de aur urma să fie produs in 2004.

          Toate acestea implică decopertarea totală a zonei respective, strămutarea a aproximativ 2000 de persoane, respectiv a 800 de locuinţe (740 case individuale şi 138 de apartamente) a 8 biserici, 9 cimitire, şcoli, etc. şi distrugerea unor importante vestigii istorice, deci aproape 3000 ha condamnate la deşertificare sau transformate în iazuri cu înaltă încărcătură toxică. În acest scop, societatea a solicitat concesiunea a 2120 ha în vatra localităţii Roşia Montană şi 800 ha în comuna Bucium.[31]

 

 

 

ARHITECTURĂ. ARHEOLOGIE. PATRIMONIU.

Legea  nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate[32], menţionează localitatea Roşia Montană  în Anexa nr. I Zone naturale protejate de interes naţional şi monumente ale naturii[33], în anexa III - Monumente si ansambluri de arhitectură[34], Arhitectură industrială; amenajări căi de comunicaţie[35], Monumente de arhitectura populară (locuinţe săteşti)[36].

          Lista monumentelor istorice[37] încadrează Roşia Montană la trei categorii, astfel:

la categoria I, cu 7 monumente, toate din epoca romana:  „Situl arheologic Alburnus Maior-Roşia Montană”,  „Aşezarea romană de la Alburnus Maior, zona Orlea”, „Exploatarea minieră romană de la Alburnus Maior,  Masivul Orlea”,  „Vestigiile romane de la Alburnus Maior, zona Carpeni”, „Incinta funerară romană din zona  Tău Găuri”, „Galeria „Cătălina Monulesti” din zona protejată a centrului istoric al localităţii”,  „Galeriile romane din Masivul Cârnic, punct Piatra Corbului”,

 la categoria II, cu 42 monumente: „Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Centrul istoric al localităţii ( Târgul satului, Piaţa, Cartierul Berg, Str. Brazilor şi zona din amonte de Piaţa, spre lacuri)”, „Casa parohială ortodoxa”, „Casa cu spaţiu comercial, azi primărie”  şi încă 38 case, iar

 la categoria III, cu  „Monumentul comemorativ  al lui Simion Balint (în cimitirul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”)”.

O opinie avizată susţine că “Acum suntem în măsură să afirmăm cu toată responsabilitatea că distrugerea sitului de la Roşia-Montană ar echivala cu cea a obiectivelor arheologice de la Sarmizegetusa sau Histria. Distrugerea sitului minier Roşia-Montană ar afecta în modul cel mai grav, atât patrimoniul cultural al României cât şi imaginea ţării noastre pe plan european.”[38]                                                                                                                                                                  

Conform istoricilor şi arheologilor, orice cercetare arheologică responsabilă a acestor

vestigii, într-un sit atât de complex, ar presupune excavaţii de câteva decenii.

 

DRUMUL SPRE IAD E PAVAT CU BUNE INTENŢII  

Importanţa excepţională pe care o au vestigiile din patrimoniul cultural naţional din zona Roşia Montană, ca şi importanţa economică a proiectului investiţional promovat de către firma Roşia Montană Gold Corporation au determinat ca Ministerul Culturii şi Cultelor să instituie prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2504 din 07.03.2001, Programul Naţional de Cercetare Alburnus Maior - cercetări de arheologie preventivă. Programul este coordonat de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Serviciul Arheologie din cadrul Direcţiei Generale a Patrimoniului Cultural.

 „Firma a finanţat însă cercetările, (conform obligaţiei legale, instituită prin ordinul 2504/2001) afirmând, încă din 2002, că vor primi descărcarea de sarcină arheologică. Este evident că descărcarea de sarcină arheologică nu se obţine în virtutea finanţării cercetărilor, ci în funcţie de rezultatele cercetării, iar investitorul trebuie sa aibă în vedere şi modificarea proiectului pe propria cheltuială, ca urmare a rezultatelor obţinute”.[39]

Ministerul Culturii a eliberat în 2004 un certificat de descărcare de sarcină arheologică a masivului Cârnic, livrându-l cu toata reţeaua de galerii antice şi medievale, spre excavare, firmei RMGC.

Întrebarea ce se pune este cum au sunat clauzele contractului semnat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru finanţarea programului naţional Alburnus Maior cu RMGC şi cine este responsabil că s-a acceptat aprioric că se va da certificatul de descărcare de sarcină arheologică şi, implicit, avizul de construcţie a proiectului minier?[40]

Descărcări de sarcină arheologică au mai fost acordate de către Comisia Naţională de Arheologie în anul 2001, pentru câteva sute de hectare, deşi zona efectiv cercetată nu a depăşit 4 ha[41].

          O echipa Universităţii din Toulouse a cercetat între 1999-2000 circa 70 km de galerii, în masivele Cârnic, Cetate, Hăbăd, Orlea, Ţarina şi Carpeni, neputând, însă, să efectueze o cercetare exhaustivă. Potrivit datelor furnizate de către domnul profesor Suceveanu, incluse în Studiul elaborat de către colectivul de specialişti ai Academiei Române, s-au găsit 3-4 km de galerii antice şi 4-5 km de galerii medievale. Dintre acestea se impun galeriile Orlea şi Cătălina-Monuleşti, pentru care arheologii au propus conservarea lor in situ.

          O rezoluţie semnată de 32 de membrii ai prestigioasei Académie des Inscriptions et Belles Lettres a Institutului Franţei, o rezoluţie a Adunării generale a Consiliului Internaţional pentru Monumente şi Situri (ICOMOS), precum şi semnăturile a peste 700 de specialişti din lumea întreagă arată o reacţie internaţională din lumea specialiştilor peste care nu se poate trece cu uşurinţă.[42]  

 

 

CASE. CĂMINE. COMUNITĂŢI.

Oamenii, membrii comunităţii Roşia Montană devin stânjenitori, stau în calea proiectului. Totuşi, ei nu pot dispărea de azi pe mâine, şi atunci s-au conceput planuri pentru aceasta: compania se oferă să cumpere bunurile materiale ale oamenilor şi să-i strămute într-o locaţie nouă. Aparent, oamenii sunt mutaţi după o „dreaptă şi prealabilă despăgubire”. În Constituţia României, art. 44 alin. 3, sintagma este aferentă exproprierii, care, conform normelor constituţionale, nu poate fi demarată decât în urma declarării unei cauze de utilitate publică. Până la momentul de faţă proiectul minier al Roşia Montana Gold Corporation nu a fost declarat de utilitate publică locală sau naţională. Şi totuşi, oamenii se mută, pleacă din casele lor, care vor fi dărâmate, pentru ca în locul lor să fie construită viitoarea mine.

Cum pleacă oamenii din Roşia Montană? Unii spun că au plecat cu sacii de bani, pentru că plata proprietăţii vândute companiei miniere s-a făcut în bancnote de 10.000 lei.

Preţurile imobilelor din Roşia Montană au crescut pe zi ce trece, cine a stat să citească cu atenţie ce scria în contract, promisiune unilaterală de vânzare, antecontract, transfer de proprietate, posesie temporară? Termeni juridici, mai puţin accesibili oamenilor fără o minimă pregătire juridică. Se spune că unii oameni se întorc să moară în Roşia Montană.

Există case în Roşia Montană care sunt, după cum am arătat mai sus, monumente de arhitectură populară, de secol XVIII-XIX, recunoscute şi protejate ca atare, prin dispoziţiile Legii nr. 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a zone protejate.

În ultimii ani un număr de 14 imobile monumente istorice şi-au schimbat proprietarul, au fost vândute de către proprietarul iniţial. Însă, procedura de vânzare-cumpărare a unor imobile proprietate privată, clasificate monumente istorice este reglementată de normele în vigoare ale statului român.[43] Conform textului art. 4 al Legii nr. 422/2001, înainte ca vânzarea să poată avea loc, statul român, iniţial prin instituţiile sale centrale şi ulterior prin cele locale, trebuie să renunţe la dreptul de preemţiune la vânzarea acestor imobile. Prin urmare, statul român putea deveni proprietarul imobilelor, case de secol XVIII-XIX, monumente istorice, în vederea conservării şi exploatării potenţialului lor ştiinţific şi turistic.

 Pentru vânzarea celor 14 imobile menţionate mai sus, a fost solicitat statlui român să-şi exercite prin intermediul Ministerul Culturii şi Cultelor dreptul de preemţiune. Instituţia de mai sus nu şi-a exercitat acest drept specific, care a fost, astfel, transferat, conform legii, autorităţilor publice locale: Consiliul Judeţean Alba şi Primăriei comunei Roşia Montană.[44] La nivelul judeţului Alba, după cum se menţionează în adresa nr. 721/18.09.2006, a Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba, subordonată Instituţiei Prefectului din judeţul Alba, serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor este chiar menţionata direcţie. Dar, cum, în Regulamentul de organizare şi funcţionare al acestei instituţii nu se prevede cumpărarea de case monument istoric, dreptul de preemţiune a fost transferat Consiliului Local Roşia Montană. Această ultimă instituţie înştiinţează Fundaţia pentru o Societate Deschisă, prin răspunsul nr. 5348/20.09.2006, că nici Consiliul Local al comunei Roşia Montană nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune asupra imobilelor pentru care a fost transferat şi a fost cerut dreptul de preemţiune.

Prin urmare, statul de drept România consideră că aceste monumente istorice, cărora legiuitorul le dedicase dispoziţii speciale de protecţie, dispoziţii care, la rândul lor beneficiau, în caz de nevoie de forţa coercitivă a aceluiaşi stat, nu trebuie puse la adăpost de eventuala neglijenţă în administrare a unui proprietar privat, altul decât cel originar.

 Aşadar, statul român a renunţat la dreptul său de preemţiune şi proprietar al acestor monumente istorice devine o societate comercială, al cărei unic scop, acela de maximizare a profitului se găseşte în conflict cu obligaţia legală de protecţie a monumentelor de arhitectură.

Dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, se citesc după cum urmează: „Statul garantează şi asigură protejarea monumentelor istorice în condiţiile stabilite prin prezenta lege.”

Constituţia garantează în cuprinsul articolelor 33 şi 46 accesul la cultură şi dreptul la moştenire. Oare, generaţiile viitoare nu aveau dreptul să înveţe pe viu istoria strămoşilor lor?

Prin aceeaşi lege care impune norme specifice de protecţie monumentelor istorice, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, este instituită în sarcina proprietarului obligaţia de a conserva acest patrimoniu.[45] Dacă sarcina incumbă proprietarului vânzător, atunci ea se va regăsi transferată ca obligaţie, celui devenit proprietar după cumpărare.

Realitatea de la faţa locului, din Roşia Montană vine să contrazică, din păcate, acest lucru. O vizită în zonă ar fi relevantă din acest punct de vedere - monumente, dărăpănate sunt peste tot, iar locul rămas în urma celor care au fost deja dărâmate este grăitor pentru sentimentele ce se nasc în sufletele localnicilor.

 

 

VENIŢI CU O ALTERNATIVĂ!

          Tot din 2002, orice iniţiativă a unui localnic, de a demara o investiţie, de orice fel în zona Roşia Montană – agroturism, societate comercială, sau orice asemenea iniţiativă care solicită o autorizaţie de construcţie este respinsă. Explicaţia: "pe proprietatea dvs., conform Planului de Urbanism General, sunt interzise funcţiunile de locuire si social-culturale". Aşa sună răspunsul Consiliului Local Roşia Montană nr. 7862/05.12.2003 adresat lui Eugen David, preşedinte al Asociaţiei Aurarilor Alburnus Maior[46], organizaţia nonguvernamentală locală a proprietarilor din Roşia Montană, care refuză să părăsească localitatea. Alternativ, cetăţenii primesc şi alt răspuns: "doriţi să amplasaţi o construcţie care nu este compatibilă cu funcţiunea de bază a zonei” după cum se arată în adresa Consiliului Local Abrud nr. 4175/18.11.2002 către Drăgan Ileana.[47]

          Constituţia apără dreptul la liberă iniţiativă economică.

 

CONTROLUL LEGALITĂŢII ADMINISTRATIVE

          Planurile de urbanism, finanţate integral de către RMGC, au fost votate cu încălcarea gravă şi evidentă a reglementarilor privind urbanismul, administraţia publică locală, protecţia patrimoniului cultural şi cu încălcarea gravă a dreptului garantat constituţional la libera iniţiativă economică. Din cei 13 consilieri locali care au votat hotărârile, 8 se aflau în conflict de interese, deoarece ei înşişi sau soţiile lor erau angajaţi ai RMGC.[48] Articolul 47 al legii administraţiei publice locale nr. 215/2001[49] interzice unui consilier să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor dacă, fie personal, fie prin soţ, soţie, sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, acesta are un interes patrimonial în problema supusa dezbaterilor Consiliului Local.

Hotărârile oricărui organism învestit cu putere de decizie la nivel local sau central adoptate în circumstanţe similare celor de mai sus sunt nule de drept. (articolul 47 alin. 2 din legea nr. 215-2001) 

 

RESPECTĂM LEGEA. EVALUĂM IMPACTUL PROIECTULUI

          Orice proiect de asemenea anvergură necesită o evaluare a impactului pe care acesta îl va avea asupra mediului, în conformitate cu dispoziţiile HG 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe[50]. Articolul 1 aliniatul al doilea al hotărârii menţionate stabileşte că „Prezenta hotărâre stabileşte procedura de realizare a evaluării de mediu, aplicată în scopul emiterii avizului de mediu necesar adoptării planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului, definind rolul autorităţii competente pentru protecţia mediului, cerinţele de consultare a factorilor interesaţi şi de participare a publicului”

Evaluarea impactului asupra mediului a proiectului se concretizează într-un raport. Raportul la studiul de impact pentru proiectul minier „Roşia Montană” a fost depus la Ministerul Mediului după ultima dezbatere publică[51] de la Budapesta, în Ungaria[52], care a avut loc la 29.08.2006.  

          Raportul poate fi criticat din numeroase puncte de vedere şi anume, în primul rând modul defectuos în care s-au desfăşurat dezbaterile publice, apoi din cauză că este limitativ şi nu exhaustiv, că premisele „Alternativei zero” cele de la care pleacă proiectul nu sunt cele reale şi conforme cu statusul,[53] ori că o parte a raportului asumat de către specialişti recunoscuţi a fost trunchiată cu rea-credinţă.[54]

În asemenea cazuri, în care o parte integrantă a unui document nu mai este asumată de către autor, rezultă în mod logic, că documentul devine incomplet. Dacă o parte a unui întreg e afectată de un viciu, atunci şi întregul suferă din cauza aceluiaşi viciu. O soluţie pentru remedierea situaţiei, ar fi cel puţin refacerea părţii afectate. În cazul raportului depus de către RMGC situaţia nu a stat în felul acesta.

          Mă voi limita la a sublinia observaţiile guvernului maghiar vis-ŕ-vis de raportul depus la Ministerul Mediului român de către Roşia Montană Gold Corporation[55].

În ianuarie, anul acesta, la Budapesta, conform agenţiei de ştiri Mediafax,  Gyula Hegyi, membru al Parlamentului European a declarat că Ungaria va folosi toate metodele legale pentru a împiedica România să continue proiectul Roşia Montană, considerat periculos pentru mediu, menţionând că se teme de un dezastru ecologic.[56]

          În poziţia sa oficială, exprimată, după cum arătam prin reprezentanţi de la nivelul Ministerului mediului, guvernul maghiar solicită autorităţilor române să nu acorde autorizaţia de mediu pentru proiectul minei de aur şi argint din Roşia Montană, din cauza deficienţelor semnificative şi a contradicţiilor din Raportul la studiul de impact asupra mediului.

Ministerul maghiar al mediului a publicat totodată şi un raport în urma analizei studiului de impact asupra mediului al RMGC. Raportul conţine un număr de 122 de observaţii.

Experţi din Ministerul ungar al mediului au ajuns la concluzia că documentaţia trimisă de către omonimii lor din România este părtinitoare şi conţine numai concluzii pozitive. Concluzia experţilor implicaţi în studiu este că informaţiile folosite în documentaţie nu reflectă o evaluare corectă a riscurilor şi că analiza stării mediului are deficienţe serioase. Una din principalele caracteristici ale raportului este aceea că menţionează numai riscurile de mică probabilitate şi că foloseşte explicaţii improbabile, care nu corespund nici unui concept ştiinţific.

Principalele lipsuri ale raportului la impactul asupra mediului al proiectului minier propus de către RMGC, semnalate de către guvernul maghiar iau în considerare: planul de reabilitare a zonei afectate şi de post-închidere a minei, faptul că datele care stau la baza acestui plan de reabilitare sunt incorecte. Raportul nu include alternative la metoda de leşiere cu cianuri şi nici evaluări utile ale cantităţii de cianuri care va fi emanată în aer, sau care va rămâne în deşeurile provenite de la mină, precum şi analiza potenţialelor efecte asupra apelor de suprafaţă sau a celor din subteran. De asemenea, raportul nu cuprinde un sistem de monitorizare în eventualitatea unor urgenţe sau a situaţiei în care valorile limită sunt depăşite. Raportul autorităţilor ungare menţionează şi faptul că documentaţie elaborată de către RMGC ar fi trebuit să cuprindă un studiu asupra impactului transfrontalier asupra zonelor protejate, din moment ce evenimente precum infiltrarea apelor cianurate în apele de suprafaţă nu poate fi luat în considerare ca având numai un efect local. O altă critică se referă la lipsa unui plan alternativ pentru depozitarea deşeurilor, în caz de urgenţă.

 

CE SPUNE EUROPA?

          Din punctul de vedere al legislaţiei europene, cred că este suficient dacă menţionăm studiul întocmit de experţi jurişti (Prof. Dr. P. Fischer si Dr. A. Lengauer) de la Institutul de Drept European al Universităţii din Viena, Austria, intitulat "Compatibilitatea proiectului minier Roşia Montană din România cu principiile şi normele Uniunii Europene si legislaţia Comunităţii Europene" care se încheie cu următoarele concluzii:

 

1.      Metoda aplicată în cursul elaborării proiectului minier Roşia Montană încalcă Directiva de Evaluare a Impactului asupra Mediului 85/337/EEC din 27 Junie 1985 şi Directiva 2001/42/EC a Parlamentului European.

 

2.      Metoda de separare a aurului cu cianura încalcă Directiva 80/68/EEC din 17 Decembrie 1979 referitoare la protecţia apelor subterane (freatice).

 

3.      Măsurile de strămutare şi relocare impusă, pe care autorităţile române intenţionează să le ia împotriva locuitorilor zonei miniere care refuză să-şi cedeze proprietăţile, încalcă Art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care este deja obligatoriu pentru România. Persoanele ale căror drepturi fundamentale au fost atinse au în prezent posibilitatea să-şi apere drepturile in fata Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

Documentul mai menţionează că situaţia în care partenerul canadian (Gabriel Resources Ltd.) deţine 80 % iar partenerul român doar 20 % din acţiunile Companiei Roşia Montană Gold Corporation contrazice criteriul de "interes public în beneficiul economic al ţării" (care ar justifica unele măsuri de strămutare) şi este neobişnuită în practica internaţională a valorificării bogăţiilor subsolului, precizând că în industria petrolieră, de exemplu, raportul de concesionare este de 85 : 15 % în favoarea ţării gazdă. În felul acesta se încalcă şi criteriul prevăzut în Art. 8, aliniat 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Proiectul încalcă de asemenea Convenţia de la Berlin (10 Octombrie 2001) care prevede interzicerea cianurii în exploatările miniere pe teritoriul Uniunii Europene.

Concluzia generala a studiului este că proiectul nu corespunde criteriilor  prevăzute în Art. 8, aliniat 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi contrazice nu numai legislaţia de mediu a Uniunii Europene/Comunităţii Europene ci şi principiile de bază şi standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.[57]

 

LA ALŢII CUM E?

          În Europa tot mai multe ţări, membre sau nu ale Uniunii Europene au înţeles să interzică utilizarea cianurii în exploatările aurifere. Ne referim la Germania, unde conform Declaraţiei Academiei Romane privind proiectul de exploatare miniera de la Roşia Montană, din 27.02.2006, există documente care afirmă că “în Germania un asemenea proiect este de neconceput”, iar Bulgaria şi Armenia nu au aprobat proiecte de acelaşi tip. Alături d aceste ţări, Cehia[58] şi Slovacia, cel mai recent au amendat legislaţia minelor în sensul interzicerii cianurilor pe teritoriile lor.

Foarte recent, în urma faptului că ecoul problemei Roşia Montană s-a propagat tot mai departe şi urmând exemplul statelor învecinate, un grup de parlamentari români au iniţiat un proiect de lege prin care folosirea cianurilor să fie interzisă în România. Nu mai rămâne decât ca şi ceilalţi parlamentari ai ţării să conştientizeze importanţa şi responsabilitatea unui astfel de demers, pe care să dorească să şi-l asume printr-o decizie politică.

.        

 

ÎN PREZENT

La  momentul de faţă, un Consiliu interministerial de analiză tehnică se întruneşte periodic pentru a hotărî soarta proiectului, sau mai bine zis, soarta Roşiei Montane, localitate a statului de drept România anului 2007[59]. Activitatea acestui consiliului nu a fost lipsita de probleme şi răsturnări spectaculoase de situaţii, ce au pus faţă în faţă reprezentanţi a două dintre puterile statului, cea executivă şi cea judecătorească.[60]   În România încă ne punem întrebarea pot funcţionarii statului să nesocotească o decizie a unei instanţe de judecată?

 

EPILOG

„Ideea“ care se vinde o dată cu proiectul acestei mine de aur e, evident, ideea de prosperitate. Iar RMGC a reuşit să atingă o coardă sensibilă.

Prin urmare, argumentul RMGC e unul simplu: iată o propunere clară în care interesele de afaceri occidentale coincid cu aspiraţiile românilor de rând[61]. Toată lumea are de câştigat. Iar cei care se opun, aflăm dintr-o pagină a unui website[62] creat de producătorul unui documentar, recent difuzat în România, Mine Your Own Business, finanţat generos de către RMGC, sunt o adunătură de fanatici neoreligioşi, de cripto-stalinişti gen Green Peace şi de străini din clasa de mijloc care-şi bagă nasul unde nu le fierbe oala. Mai ales aceştia din urmă.

Deşi dezbaterea s-a desfăşurat în mod public, e de sperat însă că cei care vor avea ultimul cuvânt nu vor fi nici „străinii din clasa de mijloc“, nici autori de documentare plătite, precum domnul McAleer, autorul documentarului de mai sus. Până la urmă aceasta e o problemă care, ca în orice stat democratic, depinde de cetăţeni, societatea civilă, de un sistem judiciar funcţional şi independent şi de departamentele unui guvern responsabil.

Comunicare prezentată la A.R.A. 9 – aprilie 2008

copyright © Simpara 2000 – 2008, toate drepturile rezervate

 

                            

 

 



[1] Constance Grewe, Hélčne Ruiz Fabri, Droits constitutionnels européens, PUF, Paris, 1995, p.22

 

[2] Constituţia României adoptată la 1991, modificată şi revizuită în 2003, prin Legea nr. 429/2003, publicată în M. Of. nr. 767/31.10.2003

 

[3] Sorana Olaru-Zăinescu, Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior „Dezvoltare durabilă alternativă mineritului la Roşia Montană. Analiza resurselor şi elemente de strategie”- 2006

[4] http://www.drumulaurului.ro/RO/rosia_montana_istoric.htm, ©2006 Asociatia Alburnus Maior Rosia Montana, Judetul Alba, Romania, Tel: 0258 859310, alburnusmaior@ngo.ro

[5] Adresa nr. 6388/31.10.2006 Ministerul Economiei şi Comerţului, Direcţia Generală resurse Minerale, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest SA Deva, site-ul Camerei Deputaţilor, Proiectul Roşia Montană, Mesaje primate pe adresa Comisiei

[6] Strategia a fost aprobată prin HG 615/2004, publicată în M. Of. 411/07.05.2004

[7] www.gabrielressources.com

[8] http://www.povesteaadevarata.ro/index.php

[9] HG 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, publicat în M. Of. nr. 494/09.07.2003

[10] Hotărâre nr. 458/1999 din 10/06/1999 privind aprobarea Licenţei de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, judeţul Alba, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" - S.A., publicată în M. Of. Nr. 285/21.06.1999

[11] Ordin nr. 310/2000 din 09/10/2000 privind transferul Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 47/1999, publicat în M.  Of. Nr. 504/13.10.2000

[12] STEFANIA SIMION, consilier juridic Asociaţia Aurarilor Alburns Maior, Slăbiciunile autorităţilor favorizează proiectul Gabriel Resources, Revista 22 nr. 870 SUPLIMENT (10 noiembrie 2006 - 16 noiembrie 2006) Cianura face legea la Roşia Montană  

[13] http://www.hotnews.ro/pp_articol_email.php?ID_articol=19995

[14] Publicată în M. Of. nr. 248/12.04.2002

[15] Publicată în M. Of. nr. 485/05.07.2002

[16] Publicată în M. Of. nr. 575/05.08.2002

[17] Conform răspunsului ANRM nr. 410824/18.09.2006, la solicitarea de informaţii a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, înregistrată la ANRM cu nr. 410803/13.09.2006

[18] Publicată în M. Of. nr. publicată în M. Of. nr. 663/23.10.2001

[19] Conform HG 756/2003, Art. 1 „Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi este autoritatea competentă abilitată să aplice dispoziţiile Legii petrolului nr. 134/1995, cu modificările ulterioare, şi ale Legii minelor nr. 85/2003. „

 

[20] Publicată în M. Of. nr. 497/14.10.1999

[21] Publicată M. Of. nr. 378/02.10.1998

[22] OUG nr. 8/2006, privind aprobarea unor măsuri financiare pentru operatorii economici de sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului, publicată în M. Of. 171/22.02.2006 şi Decizia Comisiei Centrale Fiscale din 10.01.2007 privind condiţiile prevăzute de OG nr. 27/1996, republicată, publicată în M. Of. nr. 241/10.04.2007

[23] www.crj.ro

[24] Publicata in M. Of. nr. 224/22.05.2000

[25] Semnata la 25 iunie 1998, ratificata de Romania la 10 mai 2000 prin Legea 86/2000

[26] Accesul la Informaţii Înfrânt de Lege, Comunicat de presă, Bucureşti, 9 Februarie 2006, http://www.crj.ro/strategic.php

[27] Publicata in M. Of. nr. 425/26.06.2007

[28] Publicată în M. Of. Publicată în M. Of. nr. 113/16.03.1998, abrogată prin Legea nr. 85/2003, la data de 27.03.2003

[29] Publicată în M. Of. nr. 197/27.03.2003

[30] STEFANIA SIMION. Op. Cit.

[31] Academia Română, Proiectul de dezvoltare minieră Roşia Montană,

http://www.acad.ro/com2003/pag_com03_0304_0.htm

[32] Publicată în M.O.  Partea I Nr. 152 din 12 aprilie 2000

[33] Piatra Despicată, Piatra Corbului

[34] Ansambluri urbane,  Centrul istoric  (Comuna Roşia Montană, satul  Roşia Montană)

[35] Galeriile romane ale exploatărilor miniere aurifere (Comuna Roşia Montană, satul Roşia Montană)

[36] Case - secolele al XVIII-lea - al XIX-lea  (Comuna Roşia Montană, satul  Roşia Montană)

[37] Publicată în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2004

[38] Prof. Dr. Alexandru Vulpe, Membru corespondent al Academiei Române Director Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”

[39] IOANA BOGDAN CATANICIU Cercetător ştiinţific, Institutul de Arheologie si Istoria Artei al Academiei Romane, filiala Cluj, Patrimoniul arheologic de la Roşia Montană Revista 22 Nr. 875 (15 decembrie 2006 - 21 decembrie 2006) SUPLIMENT Roşia Montană. Patrimoniu abandonat

[40] IOANA BOGDAN CATANICIU. Op. Cit.

[41] Academia Română, Ameninţarea distrugerii patrimoniului istoric şi arheologic

http://www.acad.ro/com2003/pag_com03_0304_2.htm

[42] Academia Română, Ameninţarea distrugerii patrimoniului istoric şi arheologic

http://www.acad.ro/com2003/pag_com03_0304_2.htm

[43] Legea  nr. 422/18.07.2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicată în M. Of. 407/24.07.2001

[44] Adresa nr. 3771/25.08.2006 a Ministerului Culturii şi Cultelor, răspuns la solicitarea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, înregistrată cu nr. 6639/10.08.2006 la Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu nr. 6623/SMI/10.08.2006

[45] Art. 41 şi art. 5 din legea nr. 422/2001

[46] http://www.rosiamontana.org/

[47] Ştefania Simion, op. Cit.

[48] Idem

[49] Republicată în M. Of.  nr. 123/20.02.2007

[50] Publicată în M. Of. Nr. 707/05.08.2004

[51] Potrivit Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr. 22 din 22.02.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 01.03.2001, proiectele de amploare cu impact potenţial dincolo de graniţe trebuie prezentate ţărilor vecine care pot formula întrebări şi comentarii, în timpul procesului de autorizare.

[52] În total au avut loc 16 dezbateri publice în diverse localităţi din ţară şi două în Ungaria.

[53] Academia Română, Institutul de cercetări juridice ”Evaluare a raportului la studiul de impact pentru proiectul minier „Roşia Montană 

[54] http://www.ziua.ro/display.php?id=206117&data=2006-08-26

[55] Major Omissions and Contradictions in the Impact Study – the official opinion of Hungary regarding the opening of the Rosia Montana mine postată pe site-ul Ministerului maghiar al mediului  (www.kvvm.hu)

[56] http://www.rosiamontana.org/indexro.htm

[57] Acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române Proiectul Roşia   Montană între riscuri şi beneficii” http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm03_pv.htm

[58] Legea minelor nr. 44/1988  din Cehia a fost modificată prin amendamentul  no. 366/2000

[59] www.mmediu.ro/presa/26.06.07a.pdf, www.mmediu.ro/presa/10.07.07c.pdf

[60] http://www.cotidianul.ro/index.php?id=12781&art=33302&cHash=a34204af10

[61] Horatio Morpurgo, Argumentul Roşia Montana în noua problematică ecologică, Le MONDE Diplomatique, p. 22-23,  Aprilie 2007

[62] www.mineyourownbusiness.org