IN MEMORIAM DANA HARHOIU

Alexandru Beldiman

 

O prezenţă remarcabilă prin distincţie, prin ardoarea gândului pe care-l exprima, Dana Harhoiu (10 martie 1951 – 29 septembrie 1992) continua prin profesiunea de arhitect pe care şi-o alesese, preocupările intelectuale şi tradiţiile de artă ale familiei din care provenea: tatăl său, Daniel Popescu (1907 – 1979), profesor de limba şi literatura franceză şi de istoria artelor la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, al cărui rector a fost timp de şaisprezece ani, era la rândul său fiul graficianului Gabriel Popescu (1866 – 1937), întemeietorul învăţământului gravurii în România.

Născută la Cluj,  a urmat cursurile liceului Emil Racoviţă şi, din 1969, ale Facultăţii de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic; studiile de specialitate le-a continuat apoi la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti. După absolvire a lucrat timp de opt ani la Institutul de Proiectare Judeţean Cluj.

Stabilindu-se definitiv în Bucureşti în 1979, Dana Harhoiu îşi va desfăşura activitatea de arhitect în cadul atelierului de Urbanism al Institutului “Proiect Bucureşti”, precizându-se în acest răstimp (1982 – 1992), preocupările sale legate de oraş şi de istoria lui.

În 1990 obţine o bursă de studii pentru un an la Paris, acordată de Statul Francez. Pentru Dana Harhoiu această perioadă va fi destinată unui efort de documentare şi cercetare intens, privind, pe de o parte, urbanismul Parisului în epoca lui Napoleon al III-lea şi a baronului Haussmann, pe de altă parte, oraşul Istambul în secolul al XVIII-lea, aceste două capitale fiind principalii termeni de referinţă necesari pentru a explica evoluţia modernă a Bucureştiului. În acest scop a frecventat atât Bibliothčque Nationale cât şi biblioteca de la Ministčre des Travaux Publics, având acces la planuri şi documente de epocă. Rezultatele acestor cercetări vor fi prezentate într-o suită de comunicări ştiinţifice foarte bine primite, susţinute la Paris, la Institutul Service Technique d’ Urbanisme, de pe lângă Ministčre du Logement care acordase bursa, şi la Bucureşti la Institutul Francez, sub egida Uniunii Arhitecţilor din România.

Un articol intitulat „L’héritage de Bucarest”, prezentând structura concentrată a viitoarei cărţi Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident (1997)1, va fi publicat de Dana Harhoiu în revista franceză de urbanism, Diagonal (nr. 94, martie 1992).

Reîntoarsă la Bucureşti în decembrie 1991, îşi va continua cercetările elaborând o teorie originală privind naşterea şi evoluţia urbanistică a capitalei României. Este lansată pentru întâia oară ideea unui Bucureşti conceput de la început ca oraş, şi nicidecum un sat devenit urbe, cum susţinuseră şi susţin încă marea majoritate  a istoricilor, a istoricilor urbanismului şi ai arhitecturii din România. Ipotezele Danei Harhoiu, îndrăzneţe şi străbătute de fior poetic, vor trebui să aştepte încă o validare prin studii şi cercetări aprofundate pe care Bucureşti. Oraş între Orient şi Occident, le sugerează.

Drumul ales de autoare constă în decriptarea informaţiilor, de multe ori invizibile ochiului nefamiliarizat cu citirea planurilor de urbanism, ce pot fi identificate în Planul Maiorului Boroczyn din 1846. Desfăcut în straturi succesive,  planul Boroczyn pune în evidenţă informaţii importante despre structura oraşului pe care istoricii Bucureştiului de până la data apariţiei studiului Danei Harhoiu nu le descifraseră sau le descifraseră parţial. Metoda folosită este cea a studiului morfologiei urbane.

O concluzie importantă şi cu desăvârşire nouă, cel puţin la noi, este cea conform căreia forma urbană  - respectiv volumul construit şi spaţiul liber – deţine o anumită autonomie faţă de factorul social, economic sau politic.

Meritul incontestabil al acestui studiu constă în punerea în evidenţă a unei logici proprii de dezvolatare a Bucureştiului, diferită de cea a oraşului occidental sau a celui oriental (deşi suportă influenţa amândoura), logică pe care cercetătorii de până acum nu au surprins-o.

Teza de doctorat a arhitectului Teodor Gheorghiu, profesor la Facultatea de Arhitectură din Timişoara, care tratează subiectul naşterii şi evoluţiei oraşelor româneşti extracarpatice, Cetăţile oraşelor2, aduce argumente suplimentare privitoare la un mod propriu al locuitorilor acestor meleaguri de a concepe oraşul.

Un rezumat al textului Danei Harhoiu  a constituit documentaţia privitoare la evoluţia urbanistică a capitalei României, în caietul temă al Concursului Internaţional de Urbanism „Bucureşti 2000”.

Prin caracterul inedit şi îndrăzneala ipotezelor, cartea Danei Harhoiu reprezintă un moment de răscruce în cercetarea de urbanism din  România. Publicarea ei în ediţii bilingve a avut şi are ca scop să facă ideile acestei cărţi să circule. În acest fel, cecrcetători din alte părţi ale lumii vor putea la rândul lor să intre în contact cu o secţiune a civilizaţiei şi culturii europene despre care se ştie prea puţin şi cu o gândire originală aducând dinspre România o contribuţie importantă referitoare la oraşele europene.

Am să încerc să rezum în câteva cuvinte teza Danei Harhoiu :

1. Bucureştiul se naşte ca urmare a unei strategii de apărare antiotomană pe care domnitorii Ţării Româneşti o concep pentru îndiguirea Imperiului otoman pe cursul Dunării.

2. La baza naşterii şi dezvoltării Bucureştiului stă evident o gândire urbanistică. Aceasta constă în :

2.a. Existenţa unui punct central – pe care îl localizează cu argumente la biserica Sfântul Gheorghe Vechi.

2.b. Dezvoltarea în jurul acestuia, în cercuri contentrice, a enoriilor – subunităţi administrative – având în centrul lor bisericile şi mănăstirile care împreună cu curtea voivodală reprezentau „ reţeaua de puncte fixe ale oraşului”:

 „Aşadar, principiul de organizare teritorială a oraşului era cel al unităţii parohiale, iar expresia simbolică şi formală a acestora în structura urbană a timpului era apanajul exclusiv al bisericilor, verticale ale oraşului cu monumentalitatea lor punctată [...] Aceste cercuri concentrice exprimă una din componentele de bază ale schemei geometrice [...]   în virtutea căreia s-a luat în posesie teritoriul şi s-a dezvoltat oraşul post bizantin şi fanariot până la începutul secolului al XIX – lea.”3

Mănăstirile, curtea voievodală şi curţile boiereşti vor fi parte a sistemului de apărarea a oraşului, aşa cum susţine cu argumente profesorul Teodor Gheorghiu în lucrarea mai sus menţionată.

Recent, s-a publicat lucrarea în bună parte inedită, a reputatului profesor de Geografie urbană,  Vintilă M. Mihăilescu,  Evoluţia geografică a unui oraş, Bucureşti4. În acestă carte am regăsit  ideea afirmată şi de Dana Harhoiu, conform căreia centrul Bucureştiului ar trebui mai degrabă căutat la biserica Sfântul Gheorghe Vechi.

3. Prezenţa unui iregular – „reţea de străzi având o dezordine aparentă” – în care dimensiunea rurală era prezentă prin existenţa grădinilor de zarzavat, a livezilor şi viilor precum şi a grajdurilor care „impuneau în interiorul oraşului ritmul solar al economiei ”. Faptul poate fi constatat dealtfel şi în oraşele occidentale până în secolul al XVIII-lea.

4. Modificarea structurii urbane a oraşului are loc după moartea lui Brâncoveanu, când domnitorii fanarioţi aduc în bagajele lor odată cu noi obiceiuri şi o tipologie urbană a cărei origine trebuie căutată în cartierele creştine ale Constantinopolului.

5. Studiul pune în evidenţă în partea sa finală, felul în care s-a făcut modernizarea Bucureştiului, impunerea transformărilor de „natură morfologică”: „Această intervenţie este prima care uită centralitatea de la Sfântu Gheorghe vechi.”5

Este  momentul apariţiei oraşului modern, care aduce desacralizarea oraşului preexistent.  Să notăm un singur exemplu spune Dana Harhoiu : „Casa de Economii se construieşte pe locul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Mare. Un simbol mai agresiv al desacralizării decât casa banului în locul casei Domnului este greu de găsit !”6

Dana Harhoiu îşi încheie remarcabilul studiu cu un citat – profetic vrem să credem  - din Mircea Eliade : „Bucureştiul este menit să ne verifice posibilităţile de creaţie, de configurare, de afirmare spirituală. Îl putem urâ, îl putem dispreţui, îl putem compătimi. El îşi păstrează funcţiunea, orice am crede noi şi urmaşii noştri despre el. Pentru simplul motiv că Bucureştiul a fost ales de un păstor cunoscător al semnelor, să fie centrul. Şi aici unde se dau atâtea bătălii vom afla într-o zi cine putem fi.”

Luată dintre noi acum cincisprezece ani, cu mult prea devreme, Dana Harhoiu nu a mai avut timpul să extindă studiul său. Cercetările pe care le-ar fi întreprins i-ar fi permis să-l transforme fără doar şi poate,  într-un volum consistent precum cel pe care-l admira, atât de mult,  Paris - Haussmann. Le pari d’Haussmann (joc de cuvinte în limba franceză, Paris - Haussmann, pariul lui Haussmann). 7

Apariţia studiului Danei Harhoiu a lăsat perplexi pe unii, neîncrezători pe alţii, i-a făcut geloşi pe destul de mulţi. Unii cred că dat fiind că textul are reale valenţe poetice, conţinutul este poezie (termenul are evident conotaţie pejorativă) ceeace denotă o lectură extrem de superficială, deoarece textul are o încărcătură de idei noi cu totul ieşită din comun în ciuda scurtimii lui. Cele cinci puncte prin care am încercat să sintetizez esenţa ideilor Danei Harhoiu pun în evidenţă interpretări în totalitate noi sau reinterpretări noi.

Am citit  într-o publicaţie un comentariu ironic privitor la menţionarea Proiectului de Oraş Ideal al lui Filarete,  ŕ propos de Bucureşti. Este o dovadă în plus a lecturii superficiale, căci Dana Harhoiu spune clar:

„nu trebuie să fim greşit înţeleşi. Aducerea în discuţie a tratatului lui Filarete nu vrea să sugereze că la Bucureşti s-a aplicat ca atare modelul arhitectului milanez. Ceea ce însă se poate susţine, şi aceasta pe baza relaţiilor geometrice descoperite şi desigur verificate în teren, este că acest spaţiu apare contaminat de spiritul epocii, şi că şi aici, în Ţara Românească nu se lucra în mod întâmplător.” 8

Desigur sunt lucruri care trebuie încă probate aşa cum am spus la începutul rândurilor de faţă,  dar nu mă îndoiesc acest lucru se va întâmpla. Ideile pe care Dana Harhoiu ni le pune în faţă, sunt de simplitatea oului lui Columb, trebuia numai ca cineva hărăzit şi cultivat să aibe ideea să desfacă în felii planul oraşului palimpsest care este Bucureştiul datorat Maiorului Boroczyn, pentru a găsi, interpreta savant şi apoi reda într-un text vizionar, feţele nevăzute ale devenirii Bucureştiului. Oferindu-ne Bucureşti un oraş între Orient şi Occident, studiu al cărui drum în marea lume a ideilor despre naşterea şi creşterea oraşelor – vreau să cred – abea a început, Dana ne-a lăsat o moştenire de mare densitate intelectuală pe care avem datoria să o facem cunoscută şi să o valorificăm.

Un rezumat al textului Danei Harhoiu publicat in cele două ediţii bilingve la Editura Simetria a constituit documentaţia privitoare la evoluţia urbanistică a capitalei României, în caietul-temă al Concursului Internaţional de Urbanism „Bucureşti 2000”.

 

NOTE:

1. Dana Harhoiu, Bucureşti,un oraş între Orient şi Occident/ Bucarest, ville entre Orient et Occident, Bucureşti, editura Simetria, 1997; o ediţie bilingvă româno-engleză a apărut la aceeaşi editură în anul 2001. Menţionez că Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident nu ar fi putut să apară fără efortul şi devotamentul lui Daniel Spânu şi al lui Radu Harhoiu, precum şi al unei întregi echipe editoriale.

2. Teodor Octavian Gheorghiu, Cetăţile oraşelor. Apărarea urbană în centrul şi estul Europei în Evul Mediu/Fortified towns. Urban Defense in Medieval Central and Estern Europe, Bucureşti, editura Simetria, 2000.

3. Dana Harhoiu, Bucureşti un oraş între Orient şi Occident /Bucharest a city between Orient and Occident, ed. Simetria and Arcub, Bucureşti, 2001 (ed. a IIa ), p. 31.

4. Vintilă M. Mihăilescu, Evoluţia geografică a unui oraş, Bucureşti, Bucureşti, editura Paideia, 2003.

5. Dana Harhoiu 2001, p. 64. Este vorba despre axul est-vest, bulevardele Kogălniceanu şi Regina Elisabeta.

6. Ibidem.

7. Jean des Cars, Pierre Pinon, Paris- Haussmann.  « Le pari d’Haussmann”, ouvrage publié ŕ l’occasion de l’exposition Paris-Haussmann, « le pari d’Haussmann » inaugurée le 19 septembre 1991, Paris, Edition du Pavillon de l’Arsenal/ Editeur Picard, 1991.

8. Dana Harhoiu 2001, p. 42.

Comunicare prezentată la A.R.A. 8 – aprilie 2007

copyright © Simpara 2000 – 2009, toate drepturile rezervate