ROŞIA MONTANĂ - CENTRUL ISTORIC

CENTRU MUzEAL ŞI DE DOCUMENTARE. PROIECT PILOT PENTRU REVITALIZAREA SITULUI

Muşter Claudia-Elena

îndrumător conf. dr. arh. Hanna Derer

Roşia Montană – cel mai important sit minier al Munţilor Apuseni, un sit de valoare universală

Roşia Montană este probabil cel mai controversat şi, fără îndoială, unul dintre cele mai valoroase locuri cu semnificaţie culturală din România.

■ valoare

Situl are o stratificaţie complexă a valorilor de patrimoniu începând cu ■ nivelul antic, reprezentat exemplar de vestigiile sistemelor de galerii miniere (însumând 7km lungime) şi de elementele disparate care stau mărturie pentru o locuire intensă în zonă; ■ nivelul medieval, atestat de alte numeroase segmente ale reţelei de galerii miniere care brăzdează subsolul sitului (80 km); ■ nivelul modern, reprezentat de amenajările auxiliare destinate extinderii şi eficientizării exploatării miniere: lacurile de acumulare (tăuri), vestigiile sistemelor de dirijare a apei, alte tronsoane din sistemul de galerii – elemente la care se adaugă structura aşezării şi o bună parte din fondul construit; ■ nivelul contemporan, compus din alte elemente auxiliare ale activităţii de exploatare: calea ferată uzinală, construcţiile industriale din punctele Gura Minei şi Gura Roşiei.

■ probleme

Situl este supus astăzi unei ameninţări grave: reluarea exploatării miniere de suprafaţă. Acest proiect, promovat de o companie privată, ar avea ca efect desăvârşirea distrugerii iniţiate în anii ’70 ai secolului XX, odată cu lansarea exploatării în carieră deschisă a masivului Cetate. Exploatarea operată de Statul Român în acest masiv a însemnat pierderea unor vestigii romane de maximă importanţă – aşa-numitele Cetăţi romane, reprezentând urme de exploatare minieră, iar exploatarea proiectată ar însemna distrugerea în totalitate a ceea ce a mai supravieţuit din masivul Cetate şi „consumarea” altor trei masive purtătoare de vestigii ale interacţiunii om-natură – mineritul aurifer, care a generat peisajul cultural al Roşiei Montane.

Dincolo de această dispută, al cărei mod de rezolvare va însemna supravieţuirea sau amputarea gravă a sitului, problemele sale sunt numeroase, începând cu cea de fond – a dezagregării comunităţilor rurale (manifestă la scara întregii ţări), peste care se suprapune cea specifică centrelor miniere, falimentare şi lipsite de perspective – cu implicaţiile sociale şi economice grave care decurg de aici - şi continuând cu problema complexă a impactului negativ asupra mediului natural pe care l-au avut atât exploatările tradiţionale (impact evocat de altfel de chiar toponimele sitului: Rotbach – Verespatak – Roşia – Roşia de Munte – Roşia Montană) cât mai ales cea industrială, în carieră deschisă. La acestea se adaugă problema infrastructurii subdezvoltate, inadecvată pentru revitalizarea sitului.

Accesibilitatea – atât fizică, cât şi intelectuală – a sitului este esenţială pentru înţelegerea tuturor aspectelor care îl caracterizează şi pentru iniţierea oricărui program de revitalizare.

Deşi problematica implicată este atât de complexă, elementul cheie, atât pentru menţinerea caracterului sitului, cât şi pentru regenerarea sa, este patrimoniul cultural. Ameninţat atât prin dezinteresul comunităţii locale sau al oricărui alt grup social sau profesional, cât mai ales ameninţat de posibila reluare a exploatării miniere, patrimoniul cultural, dublat de cel natural, cu care se contopeşte în anumite segmente, constituie principala resursă pentru regenerarea sitului.

■ potenţial

Resursa culturală (care, în acest caz, o include şi pe cea naturală) se manifestă pe numeroase paliere: de la cel mai larg, al peisajului fizic, la cel al peisajului construit, din care face parte excepţionalul peisaj subteran şi continuând până la nivelul punctual, al obiectului de arhitectură: numeroasele monumente care, împreună şi fiecare în parte, evocă momentul inefabil al transformării aşezării, la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin pătrunderea influenţelor urbane dinspre târgurile Apusenilor, aşezate pe un fond rural încă puternic descifrabil.

■ motivarea temei

Pentru un astfel de program, de revitalizare prin exploatarea resursei culturale, sunt necesare coordonarea şi controlul acţiunilor, prin crearea unei infrastructuri organizatorice şi tehnice. Acestui scop îi răspunde tema proiectului, prin complexul de funcţiuni pe care îl propune: muzeul mineritului, centru de informare şi documentare (bibliotecă şi arhive); spaţii pentru reuniuni profesionale; ateliere experimentale – cercetare aplicată în domeniul tehnicilor de conservare a patrimoniului construit sau mobil; spaţii administrative şi spaţii de cazare pentru personalul implicat în revitalizarea sitului.

Localizare: centrul istoric – nucleul central – Piaţa. Cel mai reprezentativ segment şi în acelaşi timp cel mai potrivit pentru preluarea funcţiunilor publice implicate de proiect.

■ intervenţie

Intervenţia presupune restaurarea clădirilor din frontul nord-estic al Pieţei şi gruparea lor într-o unitate funcţională, prin introducerea unui element nou – o pasarelă de circulaţie, suspendată, desfăşurată de-a lungul faţadelor posterioare ale celor nouă case care alcătuiesc ansamblul. Acest element nou este o reelaborare a unui spaţiu tipic pentru arhitectura zonei: târnaţul / pridvorul – deschis sau închis cu geamlâc. Astfel, noul element, coridorul suspendat asigură o circulaţie fluentă între spaţii, utilizând, cu rare excepţii, golurile existente deja în ziduri (unele funcţionale, altele redegajate) şi se articulează cu elementele constructive ale caselor într-un mod care presupune un impact minim asupra materiei originare. Astfel este urmat principiul reversibilităţii intervenţiei.

În zona accesului principal în ansamblu – casa nr. 326 / „casa faţadă” – spaţiul liber corespunzător curţii şi construcţiilor anexe acum ruinate este acoperit cu o serie de suprafeţe riglate susţinute pe o şarpantă, devenind astfel foaier sau spaţiu de întâlniri, recepţii, conferinţe, precum şi spaţiu pentru expoziţii temporare: sunt preluate astfel funcţiunile care nu pot fi suportate de spaţiile existente în cele nouă case.

Proiectul explorează potenţialul de reutilizare al structurilor istorice ale sitului şi valenţele tipurilor structurale şi spaţiale locale. Mizează, de asemenea, pe vocaţia publică a spaţiilor din zona Pieţei, pentru a permite reorientarea funcţională a sitului, în direcţia exploatării ştiinţifice şi turistice a resursei sale unice: patrimoniul cultural.

Comunicare prezentată la A.R.A. 7 – aprilie 2006