TURNUL MARE AL CETĂŢII ROMANO-BIZANTINE DE LA NOVIODUNUM

Dr. Victor Henrich Baumann

Turnul în care se desfăşoară actualele cercetări arheologice se prezintă ca o veritabilă fortăreaţă, fiind o dovadă incontestabilă a puterii şi importanţei principalului centru al flotei dunărene. Are o anvergură de 31,40 m şi avansează în exterior pe o lungime de peste 14,30 m, suprapunând în interior o suprafaţă de 25 m x 9 m = 225 m. Structura sa interioară se baza pe un şir transversal de patru piloni rectangulari situaţi pe un stilobat median, piloni care susţineau în plan vertical platformele de lemn necesare apărătorilor cetăţii. Stilobatul a fost amplasat într-un strat de cultură roman timpurie, din care au fost recoltate mai multe monede, cele mai recente fiind emisiuni de la împăratul Aurelianus (270-275 p. Chr.) şi Maximianus Herculius (295-305 p. Chr.).

Construit la sfârşitul secolului III p. Chr., pe latura de SE, turnul mare de la Noviodunum prezintă similitudini la Iatrus, în nordul Bulgariei, unde, turnul mare al cetăţii, situat pe frontul de sud, prezintă aproape aceleaşi dimensiuni şi o structură internă asemănătoare.

În turnul mare de la Noviodunum au fost identificate nouă niveluri de locuire, numerotate de sus în jos. Primele două aparţin secolului XI bizantin, următoarele şapte, secolelor IV-VI p. Chr. Nivelul IX este nivelul stilobatului, de construcţie a turnului, şi primul nivel romano-bizantin. Nivelul VIII poate fi încadrat, după descoperirile numismatice din anii 1997 şi 1999, în a doua jumătate a secolului al IV-lea p. Chr. Nivelul VI este primul nivel romano-bizantin puternic incendiat. Este marcat de un grup de chiupuri (dolia), amplasat spre zidul de faţadă: două descoperite în 1998 şi alte patru în 2001.

Pe baza tipologiei ceramicii (fragment farfurie tip XV Murighiol; fragment de ceaşcă tip V Kuzmanov – tip II Murighiol) nivelul VI de la Noviodunum poate fi încadrat cronologic la sfârşitul secolului V şi începutul secolului VI p. Chr. Materialul amforic recoltat prezintă fragmente tipice de la exemplare pontice din secolul V p. Chr. Următoarele trei niveluri, ca şi nivelul VI, sunt puternic incendiate şi sunt amplasate pe un strat gros de dărâmături, suprapus de un strat de nivelare din pământ galben, din care a fost realizată podeaua. Curăţarea dărâmăturilor de pe nivelul IV, pe podeaua căruia, la nord de şirul de piloni construiţi pe stilobat, se afla un strat subţire de grâu carbonizat, a permis observaţia că, în perioada respectivă, turnul era întrebuinţat parţial pentru depozitarea cerealelor. De o parte şi de cealaltă a intrării în turn s-au găsit resturile unei magazii cu pereţii construiţi din paiantă, sprijinită la nord de zidul de incintă. Nivelul IV prezintă, pe axul stilobatului între piloni, bârne şi fragmente de lemne carbonizate provenite, aşa cum aminteam mai sus, din amenajarea interioară a turnului. Nivelul IV este prin excelenţă un nivel din prima jumătate a secolului al VI-lea p. Chr. De altfel, descoperirea pe acest nivel a trei monede, emisiuni de la împăratul Justinian, din anii 527-538 p. Chr., ne scuteşte de alte comentarii. Nivelul III reprezintă ultima perioadă de folosire a turnului romano-bizantin. Ars şi bulversat, nivelul III este acoperit de un strat masiv de dărâmături incendiate în care materialul arheologic este foarte redus. Descoperirea ceramicii slave în dărâmăturile ultimului nivel romano-bizantin confirmă, arheologic, prăbuşirea de facto a limes-ului nord-scythic, respectiv a cetăţii Noviodunum, în primii ani ai secolului VII p. Chr.

Cercetările arheologice recente au evidenţiat existenţa unui zid medieval amplasat pe zidul de incintă romano-bizantină. Stratigrafic se poate constata că, în momentul repopulării cetăţii, la sfârşitul secolului XI, incinta romano-bizantină continua să existe, chiar dacă nu mai era funcţională din punct de vedere defensiv. De altfel, primii locuitori care au repopulat cetatea au folosit zidurile distruse ale turnului pentru a-şi proteja locuinţele, amplasate uneori chiar în spărtura zidului. Abia evenimentele cauzate de noile invazii ale pecenegilor i-au determinat pe noii locuitori ai cetăţii să construiască un sistem defensiv capabil să stăvilească aceste invazii. Şi, pentru că turnurile nu mai existau iar incinta abia se mai observa, au ridicat peste vechiul zid de incintă un val de pământ, păstrat în prezent pe 1,5 m înălţime. Acelaşi lucru l-au făcut şi în afara cetăţii unde, valul nr. I, cel mai apropiat de cetate şi care proteja aria locuită, a fost construit pe un strat de locuire de secol XI. Zidul cetăţii medievale a fost construit într-un moment ulterior, temelia sa fiind amplasată în valul de pământ, pe zidul romano-bizantin. Zidul de incintă romano-bizantin este astupat de un strat gros de pământ adus din aşezarea romană timpurie, strat care conţine numeroase fragmente ceramice, fragmente de sticlă, obiecte din os, metale şi monede din secolele I-III p. Chr. Sub acest strat de pământ purtat se întâlnesc cele două niveluri medievale0 din secolul XI. Cel dintâi nivel de locuire medievală (N II) suprapune dărâmătura de moloz şi de cărămizi a ultimului nivel romano-bizantin (N III). Primul nivel medieval este situat între -2,50 şi -3,00 m adâncime şi are o culoare gri-cenuşie, pe alocuri cu urme de arsură. Ultimul nivel medieval (N I) este marcat de locuinţe semi-îngropate care suprapun direct şi uneori distrug zidurile turnului. Cele mai vechi monede, care datează începuturile locuirii bizantine în prima jumătate a secolului al XI-lea, sunt emisiuni Vasile II – Constantin VIII. Segmentul de zid de incintă medievală, care apare în plan vertical pe latura de nord a turnului, este aşezat pe structura păstrată a zidului de incintă romano-bizantină. Construcţia sa încheie istoria turnului mare. El perforează stratul de nivelare masivă care acoperă locuirea de secol XI pe întreaga suprafaţă a turnului. Rolul său pare să fi fost acela de a exclude din sistemul defensiv al cetăţii acest turn care, datorită distrugerilor provocate în cursul secolului al XI-lea, îşi pierduse orice importanţă strategică. Că avem de-a face cu o acţiune de acest gen, ne-o dovedesc situaţiile arheologice din zona exterioară de nord-vest a turnului mare. Aici, sub stratul de moloz, rezultat din distrugerea zidului de incintă şi a laturii de vest a turnului, au fost descoperite două niveluri de locuire medievală din secolele XII-XIII, la -2,95 m şi la -3,50 m adâncime, ambele niveluri sprijinite pe zidul de incintă. Aceste descoperiri atestă că zidul de incintă a continuat să funcţioneze, cel puţin, până în secolul al XIV-lea.

Comunicare prezentată la A.R.A. 5 – aprilie 2004