Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa

Forul politico – administrativ

Piese de calcar şi marmură relevate în perioada 1999-2001

Cristina Gheorghe

Prezentare istorică

For-ul Coloniei Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa, cel mai impozant monument al Daciei romane, era amplasat în centrul oraşului antic, la intersecţia celor două străzi principale, cardo maximus (N-S) şi decumanus maximus (E -V) , constituind centrul activităţii politico-administrative a societăţii. Ansamblul s-a structurat în forma în care îl arată ruinele ce s-au păstrat până astăzi, trecând prin mai multe etape de construcţie.

Lucrările de construire a for-ul au fost începute la ordinul lui Traian (început sec. I d.Hr.) şi au fost terminate în timpul domniei lui Hadrian (mijloc sec. I d.Hr.). În această primă fază s-au construit toate încăperile de pe latura de nord, galeriile vestice şi estice, basilica cu tribunal-ul vestic şi estic, încăperile de pe latura de nord, curia cu cele două aeraria şi piaţa propriu-zisă în care s-au amplasat câteva statui, printre care cea din centrul ei îl reprezenta pe Traian.

La aproape un secol după întemeiere, for-ul va cunoaşte o nouă strălucire, dată de folosirea marmurei ca material de construcţie. Sub Septimius Severus şi urmaşii săi capitala Daciei s-a transformat dintr-un oraş de gresie şi calcar într-unul de marmură. La intrarea în for se realizează un propylon din marmură, de o parte şi alta a intrării monumentale se construieşte câte o fântână publică şi se reface din acelaşi material porticul ce înconjura spaţiul pieţei, acesta fiind realizat iniţial din calcar.

În perioada „post anul 235 d.Hr.” se refac din marmură colanele portic-ului nordic şi se construieşte proportic-ul.

Demers

La sfârşitul anului 1998, la comanda Ministerul Culturii prin O.N.P.P Bucureşti s-a demarat întocmirea proiectului pentru „Restaurarea – consolidarea for-ului coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa“. Prima etapă a acestui proiect constată în inventarierea tuturor pieselor de calcar şi marmură care s-au mai păstrat, unele aflându-se în lapidarul Muzeului din Sarmizegetusa şi Deva, altele chiar în sit-ul respectiv, în locul în care au fost descoperite sau depozitate în timpul săpăturilor arheologice în diferite spaţii ale for-ului.

Concomitent cu relevarea pieselor s-a realizat şi o sortare a acestora, în funcţie de locul de provenienţă şi o depozitare a lor în câteva spaţii din cadrul for-ului special amenajate pentru acesta.

Anii 1999 şi 2000 au însemnat o inventariere (relevare şi fotografiere) , sortare şi depozitare în spaţiile amenajate în acest scop, a blocurilor de calcar aparţinând basilicii. În acest fel s-a degajat spaţiul interior al basilicii de blocurile de calcar aşezate în acest loc încă din timpul săpăturilor arheologice din perioada interbelică.

În anul 2001 s-a început inventarierea, sortarea şi depozitarea pieselor de marmură urmând ca în următoarea perioadă 2002-2003, în funcţie de fondurile alocate să se finalizeze şi această etapă.

Până în prezent s-au relevat în jur de 1200 de piese, iar pentru circa 200 au fost făcute şi fotografii digitale, prelucrate apoi pe calculator.

Piese marmură – inventariere

Existând o mulţime de piese de marmură de diferite tipuri, s-a încercat încă din această fază o inventariere selectivă. Astfel s-a început cu fragmente de baze de coloane, apoi cu capiteluri şi s-a continuat cu cele de fusuri de coloană, urmând ca în etapele viitoare, ce se vor derula în 2002-2003 să se finalizeze cu celelalte elemente (arhitravă, friză, cornişă, plinte, alte piese aparţinând fântânilor).

Piese de marmură – analiză

Întrebarea la care s-a căutat un răspuns prin analiza proporţiilor pieselor relevate este următoarea : au respectat meşterii care au construit for-ul proporţiile stabilite de înaintaşul lor Vitruviu în tratatul de arhitectură „Despre arhitectură” şi cele rezultate din informaţiile ulterioare strânse de Giacomo Barozzi da Vignola prin analiza unor construcţii romane în „Reguli ale celor cinci ordine de arhitectură”

Din studiul celor două tratate au rezultat pentru cele trei tipuri de elemente analizate următoarele reguli principale de proporţionare:

a. pentru bază coloană cu plintă pătrată cu două toruri separate de o scotie

- lăţimea bazei, în orice sens, este grosimea unei coloane plus un sfert şi o optime din această grosime ( l= D +1/4D+1/8D)

- grosimea bazei este jumătate din grosimea coloanei (H = R)

- înălţimea , dacă baza e atică, se împarte astfel ca partea ei superioară să fie cât o treime din grosimea coloanei (adică 2/3R) aceasta se împarte în optimi din care trei pentru scotie, inclusiv listelele, două pentru torul superior

- înălţimea plintei (hp=1/3R)

- torul superior (H tor sup.=[ H bază –h plintă] : 4)

- torul inferior (H tor inf. = [ H bază – h pllntă - H tor sup ] :2)

b. pentru capitel coloană corintică

- coloanele corintiene au toate simetriile la fel cu cel ionice, mai puţin capitelul care este de trei ori înălţimea capitelului ionic

- înălţimea capitelului, inclusiv abacul este egală cu grosimea coloanei (H capitel = D)

- diagonala abacului este de două ori înălţimea capitelului (Diag. abac = 2D)

- diametrul inferior al capitelului este egal cu diametrul superior al fusului coloanei fără filet şi astragal ( d inf capitel = d sup fus )

- înălţimea abacului 1/7 din înălţimea capitelului (h abac=1/7D)

- feţele abacului vor fi profilate sub forma unei curbe intrânde, retrasă spre interior de la colţuri cu a noua parte din înălţimea capitelului (l intr. curb = 1/9D)

- înălţimea capitelului se împarte în 42 de părţi egale din care h abac= 6 părţi (h kymation =2părţi, h listel =1 parte)

- h frunză acant mijlocie = h frunză acant inferioară = 12 părţi din cele 42 de părţi egale în care s-a împărţit capitelul

- h caulicul = 8 părţi din cele 42 de părţi egale în care s-a împărţit capitelul

- înălţime ornament central = h abac

- număr frunze acant : 8 în registrul inferior, 8 în registrul mijlociu, 8 jumătăţi în registrul superior

c. pentru fus coloană corintică

- grosimea colanelor măsurată la bază este de un modul

- relaţia dintre înălţimea coloanelor şi intercolonium

	aerostil	diastil	sistil	picnostil	eustil
h coloane	8 D	8,5 D	9,5 D	10 D	9,5 D
intercolonium	4,5 D	4 D	3 D	2,5 D	3 D

- cu cât cresc intervalele dintre coloane, proporţional trebuie să crească şi grosimea fusurilor,

- coloanele de colţ trebuie făcute mai groase cu a cincizecia parte a diametrului lor,

- h fus corintic= h coloană ionică –h capitel ionic = h coloană –1/3D

Din analiza datelor, obţinute în urma măsurătorilor făcute până în prezent a rezultat că în cadrul for-ului s-au utilizat 6 tipuri de coloane circulare cu următoarele diametre : 39cm (la fântâni), 54cm (la proportic ), 56cm (portic interior), 60cm (portic exterior), 66cm (portic interior spre bazilică) , 88cm (propylon) şi 1 tip de coloană cu secţiune ovală (nu a fost localizat amplasamentul în cadrul ansamblului).

Concluzii şi întrebări

Comparând dimensiunile rezultate în urma releveelor cu dimensiunile ideale conform proporţionării propuse de Vitruviu şi Vignola, rezultă că cei care au construit for-ul cunoşteau canoanele de bază ale epocii romane şi le-au şi respectat în proporţie de 90%. Diferenţele apar la dimensionarea detaliilor ( înălţime plintă, dimensiune scotie, liste , tor, etc…).

Nu s-a putut însă determina cu certitudine, înălţimea fusului coloanelor pentru că:

- nu s-a găsit nici un fus întreg, ci doar fragmente disparate

- au apărut dificultăţi în determinarea exactă a diametrelor pentru că multe elemente s-au păstrat având mai puţin de jumătate din circumferinţă intactă

- intercolonium-ul (determinant pentru stabilirea înălţimii coloanei în viziunea lui Vitruviu şi Vignola) care s-a păstrat şi s-a depistat în teren este mai mare de 4,5D, el variind între 420cm şi 472cm adică aproximativ 8D.

- la sfârşitul anului trecut în timpul degajării umpluturii de lângă zidul vestic al for-ului, de pe cardo, s-a depistat un fus de coloană păstrat integral dar pentru care nu există certitudinea că aparţine for-ului (din cauza situării în moloz). Dimensiunile acestuia (D= 53cm, H= 409cm) indică conform etaloanelor lui Vitruviu că H coloană = 8D iar intercolonium-ul de 4,5D.

Remăsurarea fragmentelor fusurilor de coloană, mai ales la cele la care apare galbul, şi suprapunerea apoi a conturului relevat peste un contur ideal conform regulilor lui Vitruviu ar putea aduce clarificări privind stabilirea înălţimii coloanelor.

Studiul prezentat este doar un început, el urmând a fii completat după terminarea tuturor măsurătorilor şi inventarierea tuturor elementelor existente, concluziile lui finale servind la analiza posibilităţilor de restaurare a for-ului.

Comunicare prezentată la A.R.A. 3 – aprilie 2002