Ruinele cetății Ardud: cercetare arheologică, reconstituire istorică, restaurare

 

Gabriel Izdrăilă, Cristian Florescu

 

 

Scurt istoric. Cetatea medievală de la Ardud a funcționat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost abandonată, deteriorându-se treptat până la starea de ruină parțial îngropată în care se găsește astăzi.

            Cercetarea arheologică a cetății de la Ardud a fost demarată în contextul unui proiect de restaurare a celor două turnuri de pe latura sudică, din inițiativa proiectantului general, SC Utilitas SRL din Cluj Napoca, accentul fiind pus pe ruinele sudice, turnurile și clădirile dintre ele. Pentru stabilirea unei matrice stratigrafice și delimitarea edificiilor din jurul curții interioare au fost trasate două unități de cercetare magistrale, pe axele principale ale ansamblului, cu scopul de a stabili perimetrul cetății din diferitele etape de existență precum și evoluția nivelului de călcare. În total au fost realizate 14 unități de cercetare, 11 secțiuni și 3 suprafețe, în care au fost identificate 108 structuri zidite, 32 de complexe și o mare cantitate de materiale arheologice.

În urma cercetărilor arheologice, a fost identificată ruina unei cetăți de piatră ce se încadrează cronologic în sec. XV-XVI, construită din piatră de carieră de dimensiuni medii și mari, înecată într-un mortar albicios destul de rezistent. În jurul cetății este vizibil un șanț de dimensiuni mari, datorat după toate probabilitățile unei locuiri preistorice și refolosit în etapa medievală.

La începutul sec. XVIII la Ardud a fost construit un castel care a folosit în  mare măsură ruinele medievale, în momentul respectiv probabil vizibile, măcar parțial, la suprafața terenului. Zidul perimetral de incintă a fost preluat ca atare, consolidat până la talpa fundației și înălțat. Cele două turnuri de colț de pe latura sudică au fost refăcute complet, cel de est aproximativ pe același amplasament iar cel de vest deplasat spre interiorul curții. De asemenea și turnul de poartă a fost refăcut peste vechile ruine.

Etapa barocă a venit cu o încărcătură mult mai mare de construcții pe laturile cetății, toată suprafața fiind ocupată de corpuri de clădiri care făceau legătura între turnuri, multe dintre ele prevăzute cu pivnițe deservite de un coridor perimetral de acces. Cele mai multe dintre aceste ruine au apărut în decaparea superficială a suprafeței pentru identificarea nivelului de călcare baroc și amenajarea acestuia, dar cercetarea a trebuit să se concentreze pe turnurile sudice, care făceau obiectul proiectului de restaurare.

            Comunicarea accentuează modul de abordare a ruinelor în condițiile unui proiect de restaurare parțial, relațiile cu membrii colectivului de proiectare și execuție a restaurării.

 

 

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autor.

A.R.A. 13 - aprilie 2012