Un spaţiu cu o morfologie specifică a degradărilor suprafeţei murale:

pridvorul bisericilor ortodoxe

Dan Mohanu

La începutul anilor ‘70 ai secolului XX misiunea încredinţată de UNESCO Laurei Mora, lui Paolo Mora şi Paul Philippot constata, în legătură cu starea de conservare a picturilor murale din pridvorul bisericii Mănăstirii Humor un fapt îngrijorător: deşi într-un spaţiu aparent protejat în comparaţie cu faţadele pictate ale ctitoriei din vremea lui Petru Rareş, picturile murale examinate în lumină razantă prezentau fenomene de exfoliere de o amploare nebănuită. Campania de consolidare iniţiată atunci nu a fost, din păcate, urmată de o monitorizare a evoluţiei stării de conservare a picturilor murale. Autorul evidenţiază modul în care, în intervalul cuprinzând mai bine de două decenii de la intervenţia de conservare din pridvorul de la Humor, pierderea stratului de culoare a continuat să se producă. O comparaţie cu două cazuri munteneşti de pridvoare deschise, mai târzii – biserica Doamnei şi biserica Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti – pune problema unei necesare analize a acestor spaţii de trecere între interiorul bisericii şi exterior. Deocamdată, este reluată analiza morfologică a degradărilor picturilor murale în dorinţa de a stabili o relaţie între fenomenele de decoeziune a suprafeţei murale şi caracteristicile fizice şi de microclimă ale pridvoarelor. Tot acest studiu complex, multidisciplinar, ar trebui să conducă deopotrivă la conservarea iconografiei pridvoarelor şi la păstrarea nealterată a caracteristicilor arhitecturale ce definesc aceste inegalabile deschideri către lumina din afara spaţiului eclezial.

Rezumat al comunicării care va fi prezentată la A.R.A. 11 – aprilie 2010

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori