HANUL STAVROPOLEOS

Gheorghe Mănucu-Adameşteanu

Lucrările pentru construirea unui punct de transformare a energiei electrice, iniţiate de către Banca Naţională a României în anul 1998, au dus la dezvelirea unor substrucţii în mijlocul străzii Stavropoleos, în imediata vecinătate a bisericii cu acelaşi nume. Practicarea unui sondaj arheologic a permis investigarea unor tronsoane de ziduri de cărămida care au aparţinut hanului Stavropoleos. Construit de părintele Ioanichie între anii 1722-1724, acest han (care se va afla împrejurul bisericii, construită câţiva ani mai târziu) va fi considerat unul din marile hanuri mănăstireşti din capitală. Cercetările arheologice, aflate într-o fază incipientă, au identificat structuri amplasate la vest de biserica Stavropoleos, în mijlocul străzii cu acelaşi nume, la intersecţia cu strada Poştei. Au fost degajate tronsoane fragmentare de ziduri, care, prin dimesniunile diferite ale cărămizilor şi detaliile constructive, sugerează existenţa mai multor etape de edificare. Zidurile conservate aparţin în exclusivitate subsolului hanului (pivniţelor), degajat doar parţial până în etapa actuală a cercetărilor arheologice. Aflându-se în mod firesc la o mică adâncime sub nivelul actual al străzii, limitele superioare ale ruinelor acestor ziduri au suportat distrugeri suplimentare în urma lucrărilor edilitare realizate în a doua jumătate a secolului XX. Limitele săpăturii arheologice se desfăşoară între trotuarul din faţa bisericii Stavropoleos pe axa est-vest de-a lungul străzii cu acelaşi nume, pe o distanţă de ~17m. Dezvelirea pe axa nord-sud parcurge ~15,50m.

Deşi incomplet degajat, ansamblul schiţează deja în plan o suită de, probabil, trei încăperi dreptunghiulare (1-3) juxtapuse pe direcţia est-vest, şi un ambient, de acces?) orientat nord-sud (5) compartimentat la rândul său. Înspre est au apărut elemente arheologice care permit ipoteza existenţei unei încăperi (4) adiacentă înspre est acestui spaţiu. Lărgimea acestor „încăperi” nu poate fi încă stabilită. Ea pare să fi aparţinut unei etape constructive distincte faţă de complexul 1-3, probabil ulterioare acestuia. Singura încăpere degajată în întregime (1) aflată la limita vestică a săpăturii arheologice, se dezvoltă după un plan dreptunghiular ale cărui dimensiuni interioare sunt 532cm/340cm. Zidul vestic, masiv, are o grosime de 167cm, iar cel opus, mai îngust, de 95cm. În zidul vestic sunt realizate două nişe largi de ~58cm arcuite în plin cintru, cu înălţime maximă de 70cm. Tipul de boltire în leagăn a încăperii este atestat prin urmele pornirilor bolţii conservate încă in situ, pe ambele trasee ale zidurilor amplasate după direcţia est-vest. Nivelul finit de călcare (pardoseala), format dintr-un strat din fragmente de cărămidă legate cu mortar, s-a păstrat pe o mică porţiune adiacentă limitei sudice a zidului vestic al încăperii (1). El se află la cca. –380cm adâncime faţă de nivelul bordurii străzii actuale. S-a putut constata că sub nivelul acestei încăperi nu se mai află alte depuneri arheologice, construcţia fiind edificată pe un teren aluvionar. Naşterea bolţii se află la 90 cm înălţime faţă de nivelul finit de călcare.

Pivniţa a fost utilizată de un negustor a cărui marfă - ceramică locală, vase de sticlă, faianţă şi porţelanuri - a fost găsită în mare cantitate. Faianţa şi porţelanul descoperite poartă motive decorative reprezentând peisaje urbane de tip occidental (castele aflate pe înălţimi, edificii cu colonade şi cupole) sau peisaje orientale (temple şi jonci). Formele şi culorile sunt variate şi provin din ateliere englezeşti (Birmingham). Explicaţia bogatului inventar găsit distrus pe loc, dar în mare parte reconstituibil, poate fi aflată într-un strat gros de cărbune şi cenuşă, care dovedeşte că hanul a fost incendiat, iar marfa nu a mai putut fi evacuată. Sperăm ca extinderea cercetărilor arheologice pe o arie amplificată să permită identificarea altor elemente constructive şi obţinerea unor precizări referitoare la complexul Stavropoleos şi locul său în viaţa Bucureştilor din secolele XVIII-XIX.

Comunicare prezentată la A.R.A. 1 – aprilie 2000